Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:21 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât de mult au crescut salariile militarilor în ultimul an. Ce a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leș

ro

15 Mar, 2019 12:11 3471 Marime text
Salariul unui locotenent-colonel care avea, în ianuarie 2017, un venit brut, cu sporurile incluse, de 3.768 de lei, a crescut, în ianuarie 2018, la 6.612 lei, iar de la 1 ianuarie 2019 are un salariu brut, cu sporuri, de 7.481 de lei, susţine ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, conform Agerpres.ro

"Avem, deci, aproape o dublare pe brut, între lunile ianuarie 2017 şi 2019. Pe net vorbim de o creştere de aproape 40 la sută", a declarat Gabriel Leş, vineri, într-o conferinţă de presă la sediul MApN.


El a precizat că, în cazul subofiţerilor, venitul brut cu sporurile incluse, în ianuarie 2017, era de 2.334 de lei (1.663 lei net), în ianuarie 2018 era de 4.171 de lei (2.440 lei net), iar de la începutul acestui an este de 5.490 de lei, cu sporurile incluse (3.212 lei net).

"Un soldat profesionist avea, în luna ianuarie 2017, un venit brut (cu sporurile incluse) de 1.656 de lei (net 1.215 lei), în aceeaşi lună a anului 2018 avea venitul brut (cu sporuri incluse) de 3.189 de lei (net 1.857 lei), iar de la 1 ianuarie 2019 are 3.313 lei brut, adică 1.871 de lei net. Şi în cazul soldaţilor şi gradaţilor vorbim despre o dublare a venitului brut, iar pe venit net, creşterea este de aproape 50 de procente", a spus Leş.


În ceea ce priveşte pensiile militare de stat, Casa de pensii sectorială a MApN "întreprinde toate măsurile necesare pentru aplicarea în mod unitar şi cu celeritate a prevederilor actelor normative în domeniul pensiilor militare de stat şi altor drepturi sociale", după cum a afirmat ministrul Apărării.

Gabriel Leş a mai precizat că, de la 1 ianuarie 2019, cuantumurile brute ale pensiilor militare de stat s-au indexat cu rata medie anuală a inflaţiei aferentă anului 2017, de 1,3%, iar pensia medie în anul 2018 a fost de 3.460 de lei.

"Tot de la 1 ianuarie a crescut la 20 lei pe zi cuantumul indemnizaţiei pentru personalul trimis în delegare sau detaşat, în interes de serviciu, în ţară, iar pe circuitul de avizare se află proiectul, iniţiat de MApN, de modificare a HG nr. 1086/2004 în vederea egalizării cuantumurilor diurnei în valută pentru toate categoriile de personal aflat în misiuni externe. În prezent, diurna pentru ofiţeri este de 45 de euro pe zi, iar pentru alte categorii de personal este de 35 de euro pe zi. În raport cu gradul de risc al misiunilor existente în zona de desfăşurare a operaţiilor, ministrul Apărării Naţionale poate aproba majorarea, cu până la 100 la sută, a valorii diurnei", a afirmat Leş.


Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii