Câţi bani primesc rezerviştii voluntari. Mii de posturi scoase la concurs
Câţi bani primesc rezerviştii voluntari. Mii de posturi scoase la concurs
02 May, 2018 09:22
ZIUA de Constanta
4640
Marime text
Campania de recrutare a rezerviştilor voluntari continuă şi în acest an şi va suferi o serie de modificări ale condiţiilor de angajare în aceste funcţii declarate vacante de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), scrie adevarul.ro.
Concret, responsabilii din Armată au observat că oamenii nu se prea înghesuie să ocupe funcţiile de rezervişti voluntari din cauza unor condiţii impuse de legislaţie, care s-au dovedit a fi „neatractive”. În primul rând s-a constatat că beneficiile financiare sunt reduse, remuneraţia fiind în cuantum de 10% din solda de funcţie sau solda de grad a militarilor din serviciul permanent. Apoi, cei care sunt acum rezervişti voluntar au obligativitatea să anunţe Armata atunci când părăsesc localitatea de domiciliu sau când pleacă în străinătate.
Astfel, MApN a pregătit un proiect de lege pentru „modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari”. Conform documentului, cei care aplică pentru un post de rezervist voluntar vor beneficia de o remuneraţie de trei ori mai mare decât cea prevăzută în prezent. Astfel cei care vor ocupa cele 3.400 de posturi, dintre care aproximativ 380 pentru ofiţeri, aproximativ 140 pentru maiştri militari, aproximativ 680 pentru subofiţeri şi peste 2.200 pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntar, vor primi în cont 30 la sută din solda unui militar aflat în serviciul permanent.
Dacă avem în vedere că în cazul unui soldat profesionist salariu lunar este de 1.857 de lei, rezervistul voluntar va avea de încasat după perioada de instrucţie, când stă acasă, aproximativ 540 de lei.
Pe acelaşi principiu, un subofiţer rezervist voluntar va încasa 720 de lei, iar un locotenent-colonel din categoria rezervist voluntar va avea un venit de aproape 1.200 de lei. În plus, cât timp este în programul de instruire, voluntarul primeşte soldă întreagă, la fel ca un militar profesionist, adică 1.857 de lei în cazul unui soldat, 2.400 de lei pentru un subofiţer şi 4.000 de lei pentru un ofiţer superior.
Citeşte mai mult: adevarul.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Laurentiu 23 Sep, 2018 13:44 MINCIUNĂ și dezinformare. Un subofițer urmează să încaseze între 80 și 140 ron pe lună. Nu este "pe surse " . Este caz concret cu documente.