Cauțiune de un milion de lei pentru asociatul unei firme! Un avocat este urmărit penal în același dosar!

17 Jun, 2016 19:17
ZIUA de Constanta
2149
Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul TUDOR MIRCEA, asociat și administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală .
Acestuia i s-a impus obligaţia de a plăti o cauţiune în sumă de 1.000.000 lei, până la data de 30 iunie 2016.
De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul
ARDEIAȘ LIVIU, la data faptei avocat în Baroul Teleorman, (în prezent aflat în detenţie), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Suspectul Ardeiaș Liviu, în intervalul noiembrie 2010- aprilie 2011, a primit, în două tranşe, în mod indirect (prin intermediul unor operațiuni comerciale fictive), suma de 6.000.000 de lei de la inculpatul Tudor Mircea (asociatul și administratorul unei societăţi comerciale) promiţând în schimb că va interveni la anumiţi funcționari din cadrul unor autorităţi, în vederea obținerii documentelor despre care susţinea că ar fi fost necesare adjudecării, de către societatea lui Tudor Mircea, a unor contracte cu Autoritatea Națională a Vămilor privind sisteme de securizare.
Suspectul Ardeiaș Liviu ar fi încasat comisionul de 6 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane euro), ca procentaj din contractele încheiate cu Autoritatea Națională a Vămilor, pe baza a două facturi emise de cabinetul de avocatură. Imediat ce i-au intrat banii în cont, acesta i-a ridicat de la casieria băncii.
Banii au fost primiţi indirect, prin intermediul unor operațiuni comerciale simulate desfășurate între societatea lui Tudor Mircea și cabinetul avocatului Ardeiaş Liviu, prima tranşă în cuantum de 3.800.000 lei, la data de 29 noiembrie 2010, iar cea de-a doua tranşă de 2.200.000 lei, la data de 27 aprilie 2011.
Suma de 6 milioane lei încasată de către Ardeiaş Liviu de la societatea lui Tudor Mircea a fost înregistrată în contabilitatea acelei societăți drept cheltuială cu achiziţii de prestări servicii, deși suma ar fi fost folosită, în realitate, pentru plata influenței susmenționate. În acest fel, s-a creat un prejudiciu la bugetul de stat în suma de 960.000 lei (echivalentul a 227.492 euro), reprezentând impozit pe profit pe care societatea respectivă era obligată să îl plătească statului.
Inculpatului Tudor Mircea şi suspectului Ardeiaş Liviu li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.
Precizăm că Ardeiaș Liviu a mai fost trimis în judecată, alături de alte persoane, de către procurorii anticorupţie, la 11 aprilie 2013, fiind condamnat definitiv la 6 ani închisoare cu executare, la 25 noiembrie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru tentativă de înşelăciune. Într-un alt dosar a fost trimis în judecată, la 17 iunie 2013, pentru infracţiuni de evaziune fiscală, fiind condamnat definitiv, la 3 mai 2016, la 5 ani închisoare.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii