Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:32 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant. Minore șantajate cu imagini indecente de un bărbat de 61 de ani. Suspectul apela la șantaj pentru a convinge victimele să continue relația cu el

ro

14 Feb, 2018 14:09 1519 Marime text
Un bărbat de 61 de ani este cercetat, în stare de arest, pentru că ar fi șantajat minore, folosindu-se de înregistrări video cu conținut sexual explicit cu acestea, în momentul în care tinerele nu voiau să continue relația cu el.
 
Potrivit Poliției Române, la data de 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vâlcea, au desfășurat trei percheziții la domiciliul și adresele frecventate de un bărbat, de 61 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Acesta era cercetat pentru comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și șantaj.
 
Din investigații s-a stabilit că, începând cu luna septembrie 2017, bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu mai multe minore, din județul Vâlcea, pe care le-ar fi convins să realizeze materiale pornografice cu conținut sexual explicit.
 
Ulterior, bărbatul ar fi folosit aceste fișiere foto și video ca mijloc de șantaj, în momentul în care minorele nu voiau să mai continue relația cu el.
 
În urma percheziţiilor, au fost ridicate patru telefoane mobile și cinci cartele SIM, un hard disk, un laptop și un pistol pentru care bărbatul nu a prezentat autorizație de deținere.
 
În baza mandatului de aducere emis, bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, fiind reținut. Ulterior, a fost prezentat Tribunalului Vâlcea, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
 
În activități au fost angrenați și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii