Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:50 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce nu s-a văzut în Piața Ovidiu. Ceremonial de plecare în Afganistan al Rechinilor Albi. Despre ce este vorba

ro

24 Jul, 2016 13:33 18263 Marime text
Luni, șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, va participa, începând cu ora 10.00, la ceremonia de plecare în misiune, în Teatrul de Operaţii din Afganistan, a Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței „Rechinii Albi", în Piața Ovidiu din Constanța.

După ce au parcurs un program de patru luni de pregătire, militarii sunt gata să acţioneze în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”, pentru asigurarea protecţiei bazei militare din Kandahar şi pentru consilierea forţelor de securitate afgane.
Batalionul 341 Infanterie cunoscut și sub denumirea de „Rechinii Albi” este o unitate de elită a Armatei României și a executat până în prezent următoarele misiuni externe: „ROFND VIII-X” (2004-2005) în Kosovo, „IRAQI FREEDOM” (2008-2009) în Irak și ISAF (2006, 2011) în Afganistan.
Ca semn al recunoașterii valorii profesionale, dar și ca o provocare, începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie „Constanța” a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul inițiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de militari din alte șase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Turcia.
Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, drapelul de luptă al Batalionului 341 Infanterie „Constanța” este decorat cu următoarele distincții și medalii: „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”, „Emblema de Onoare a Statului Major General” și medalia „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn de război”.
Facem precizarea că este pentru prima dată când se organizează un astfel de ceremonial în Piața Ovidiu, plecare în teatrul de operații a militarilor făcându-se, în general, în urma unei scurte treceri în revistă în curtea respectivei unități militare.

Înainte de plecarea în această misiune Batalionul 341 Infanterie „Constanța” a executat la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre „Getica”, Exercițiul de Repetare a Misiunii, în vederea participării în teatrul de operații Afganistan (foto).
Exercițiul a avut ca scop pregătirea, antrenarea și evaluarea detașamentului, în condiții apropiate de realitatea câmpului operațional din teatrul de operații Afganistan.
În cadrul acestui exercițiu, militarii au aplicat și validat tehnici, tactici și proceduri NATO specifice misiunilor de stabilitate și sprijin, pentru îmbunătățirea și evaluarea nivelului de instruire.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii