Ce parlamentari, din afara judeţului, au imobile în Constanţa
Ce parlamentari, din afara judeţului, au imobile în Constanţa
Cotidianul gandul.info a realizat recensământul
imobiliar al parlamentarilor, un TOP 10 al senatorilor şi deputaţilor care
şi-au declarat peste opt proprietăţi. Printre aceştia am găsit şi doi care au
imobile în Constanţa.
Unul dintre
aceştia este braşoveanul Ion Diniţă,
ales deputat USL, şi care deţine 15 imobile: nouă apartamente, trei case de
locuit şi trei case de vacanţă. Diniţă a declarat şi 40 de terenuri în Sighişoara,
Constanţa, Braşov, Brăila, dar şi în străinătate, în Marea Britanie,
suprafaţa totală depăşind 260.000 de metri pătraţi. Mai mult, în
declaraţia sa de avere sunt trecute şi bijuteriile şi ceasurile, în valoare de
50.000 euro, şi obiectele de artă de 20.000 de euro. În conturi, Ion Diniţă are
peste 80.000 de euro.
Cu 10 imobile
trecute în declaraţia de avere, Nistor
Gheorghe Vlad, deputat USL de Bucureşti, ocupă locul şase în topul
imobiliar al parlamentarilor. Pe lângă cele opt apartamente din Constanţa şi
Bucureşti, plus un spaţiu comercial şi o casă de vacanţă, uselistul mai are
şi două terenuri, obiecte de artă în valoare de 40.000 de euro. Pe lângă
salariul de profesor universitar, Nicolae Gheorghe Vlad mai are venituri şi din
drepturi de autor, el având în conturi aproximativ 8.600 de euro.
Sursa: gandul.info
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp