Ce prevede Legea privind organizarea referendumului

23 Jan, 2017 19:15
ZIUA de Constanta
2830
Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat în această seară că va începe demersurile pentru un referendum pe tema modificării legislației în materie penală. Astfel, potrivit Legii 3/2000, președintele trebuie să trimită o scrisoare către Parlament prin care să îi consulte cu privire la intenţia sa de a declanşa un referendum. Ulterior consultării, preşedintele este cel care stabileşte data şi problemele asupra cărora populaţia este invitată să răspundă, printr-un decret prezidenţial. Un referendum naţional este validat dacă avem o rată de participare de cel puţin 30%, iar această validare se face de către Curtea Constituţională.
„Art. 11.
(1) Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.
(2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.
(3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Art. 12.
(1) Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11: A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:
a) regimul general al proprietăţii publice şi private;
b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
c) organizarea generală a învăţământului;
d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;
e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durata nedeterminată sau pe o perioada mai mare de 10 ani;
f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;
g) regimul general al cultelor.
(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin «DA» sau «NU» asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării", se arată în Legea 3/2000, privind organizarea referendumului.
Sursa foto: oradesibiu.ro
Citește și
Ce spun liderii de partid din Constanța
Preşedintele Iohannis solicită referendum pentru legile amnistiei şi graţierii

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii