Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:23 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CE România va ieşi de sub monitorizarea pe justiţie când vor fi îndeplinite toate obiectivele

ro

29 Nov, 2008 15:57 657 Marime text

Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Europei, Mark Gray, mecanismul de cooperare si verificare în domeniul justiţiei şi luptei anticorupţie va fi menţinut pentru Romania până cand vor fi îndeplinite toate obiectivele de referinţă. Secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, a precizat că, potrivit Tratatului de aderare a Bulgariei şi României, se pot aplica clauze de salvgardare timp de trei ani după aderare, dar că "nu există nici un termen-limită pentru mecanismul de cooperare şi verificare".

Ţara noastră şi-a asumat, odată cu aderarea la UE, îndeplinirea a patru obiective de referinţă, Comisia Europeană neconstatând în nici unul dintre rapoartele de până acum suficiente progrese pentru a elimina vreunul dintre obiective. Astfel, România trebuie să asigure un proces judiciar mai transparent şi mai eficient, printr-o responsabilizare crescută a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi prin monitorizarea impactului aplicării noilor coduri de procedură civilă şi penală. Al doilea obiectiv de referinţă cere monitorizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, "care să emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza carora să se poată aplica sancţiuni disuasive".

Obiectivul numărul trei prevede "continuarea seriei de anchete profesioniste şi imparţiale în cazuri de corupţie la nivel înalt. Asigurarea stabilităţii juridice şi instituţionale a cadrului anticorupţie, în special prin menţinerea procedurii actuale de numire şi revocare a procurorului general al Romîniei, a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a titularilor altor posturi de conducere din cadrul Parchetului General". Ultimul obiectiv se refera la adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei la nivelul administraţiei locale.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii