Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:07 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spun reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei despre copilul decedat în timpul slujbei de botez

ro

18 Sep, 2017 21:36 2490 Marime text
La botezul săvârşit sâmbătă nu a fost niciun fel de gest neobişnuit din partea preotului şi nici copilul nu a avut reacţii neobişnuite, susţin reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) despre copilul de două luni care a murit după ce a fost creştinat, citați de Agerpres.ro. 
 

"Practic, slujba botezului, atât ca rit, cât şi ca moment al scufundării copilului în apă, a fost aceeaşi pe care preotul o săvârşeşte de fiecare dată. Copilul a reacţionat la fel cum reacţionează marea majoritate a copiilor, adică a plâns, a fost legănat, i s-a dat suzeta, a luat-o, a plâns din nou. (...) De la momentul botezului, scufundării propriu-zise în apă, este ungerea cu mir, înconjurarea mesei, împărtăşirea; până la sfârşitul ceremonialului religios au trecut circa 20 de minute, copilul trăia. L-am întrebat pe preotul care l-a botezat dacă ia în calcul ca în momentul scufundării în apă copilul să fi înghiţit apă, însă el a exclus total acest lucru. La spital am înţeles că s-ar fi găsit lapte în guriţa copilului. Preotul era foarte afectat de ce s-a întâmplat acolo. El şi tatăl copilului au aplicat primele manevre de resuscitare până la sosirea ambulanţei. Transmitem condoleanţe familiei pentru acest moment dramatic şi aşteptăm şi noi să aflăm care sunt rezultatele necropsiei", a declarat pentru AGERPRES Marian Timofte, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
 

Reamintim că poliţiştii ieşeni au demarat o anchetă după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, un nou-născut a murit în timpul oficierii botezului. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi, cei care au sosit la faţa locului cu o ambulanţă tip C2 cu medic, susţin că sugarul a fost găsit în stop cardiorespirator, cu cianoză, fără puls, fără respiraţie. Deşi s-au făcut manevrele de resuscitare iar bebeluşul a fost intubat şi ventilat mecanic până la preluarea sa de cei de la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, acesta a murit.
 
Conform rudelor, copilul a început să plângă încă înainte de a intra în biserică şi, deşi a fost hrănit, ar fi continuat să plângă şi în timpul oficierii ceremonialului religios. În timp ce îl îmbrăcau, rudele au observat că acesta nu mai respiră.

Sursa: AGERPRES
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii