Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spun stelele Nicuşor este predispus la excese

ro

29 Dec, 2010 14:46 2082 Marime text

nicusor_constantinescu_13.jpgÎn fiecare zi, ZIUA de Constanţa vă arată ce spun astrele despre mai-marii judeţului. Astrologul Monica Vasiliev a descifrat astrograma primarului Radu Mazăre, a preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, dar şi a altor personalităţi ale Constanţei.

Nicuşor - Daniel Constantinescu 29.10.1966

Soare în conjuncţie cu Venus în Scorpion, opoziţie cu Luna în Taur - un aspect care poate avea influenţe puternic pozitive sau, la extrema cealaltă, profund negative asupra personalităţii. Pe de o parte, Soarele în conjuncţie cu Venus conferă o personalitate jovială, sociabilă, căreia îi place să interacţioneze cu cei din jur şi căreia îi este foarte uşor să câştige atenţia. De asemenea, părerea anturajului contează foarte mult pentru o persoană cu un astfel de aspect. Pe de altă parte însă, luând în calcul faptul că Venus este în exil în Scorpion, dar şi Luna aflată în opoziţie în semnul Taurului, nativul poate fi predispus la excese. Acestea se pot manifesta fie printr-un apetit exagerat faţă de plăcerile vieţii, fie prin egoism/ vanitate, dar, cel mai probabil, printr-o posesivitate exagerată. „Acesta (lucru, persoană, funcţie) este al MEU şi nu te poţi atinge de el" poate fi, destul de uşor una dintre trăsăturile definitorii ale personalităţii. Problemele ar putea fi accentuate şi de faptul că nativul are Nodul Nord în Taur, ceea ce înseamnă că, de multe ori, este tentat să îşi caute propria valoare prin intermediul altora, dar şi că pot manifesta gelozie sau invidie.

Tendinţa de a exagera poate fi accentuată şi de cele două careuri în T - aspecte tensionate, care, fiind formate pe semne fixe (Taur, Scorpion şi Leu) au un impact foarte mare asupra personalităţii. Toate cele trei semne sunt caracterizate printr-o voinţă foarte puternică, încăpăţânare, o anumită inflexibilitate la idei noi sau schimbări. Tranzitele din perioada următoare (în special aspectele dificile pe semne cardinale) l-ar putea stimula pe nativ spre schimbări, dar nu majore.

Mercur în Scorpion - conferă o intuiţie foarte ascuţită, abilităţi de detectiv, ştie foarte bine să ţină un secret. Conjuncţia largă cu Neptun îi conferă nativului o putere mare de convingere, care va fi amplificată în perioada următoare de tranzitul lui Venus.

Ce este interesant în harta astrală este că nativul nu are nicio planetă în semne de Aer. Acest dezechilibru se poate manifesta fie prin dificultăţi în comunicarea cu ceilalţi, neîncredere în ideile abstracte, un pragmatism împins la extrem sau, pe de altă parte, nativul încearcă instinctiv să supra-compenseze această lipsă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ANGHEL 29 Dec, 2010 12:55 conjunctiea larga cu neptun nu semnifica ceea ce afirma autoarea. in plus Neptun este o planeta de generatie si o conjunctie inexacta nu aduce ceea ce afirma astrologul dvs. mai studiati