Ce spune liderul PSD, Liviu Dragnea despre eventuale remanieri guvernamentale.
Ce spune liderul PSD, Liviu Dragnea despre eventuale remanieri guvernamentale."Remanierile guvernamentale nu le fac unii colegi de-ai noştri la televizor sau prin cafenea. Nu s-a discutat despre nicio remaniere guvernamentală, nici cu cu doamna prim-ministru, nici eu cu domnul Tăriceanu, nici domnul Tăriceanu cu doamna prim-ministru, nici în partid n-am discutat din câte am auzit, nici în ALDE. Deci, asta e un fake news. L-am văzut pe domnul Codrin Ştefănescu, care spunea că sigur va fi o remaniere guvernamentală. Poate în guvernul dumnealui, dar în guvernul ăsta nu", a declarat Dragnea la finalul Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD.
Liderul social-democraţilor a menţionat că evaluarea nu vizează miniştri sau Guvernul, ci îndeplinirea programului de guvernare.
"Nu facem evaluarea Guvernului, nu facem evaluarea miniştrilor, facem evaluarea îndeplinirii programului de guvernare. Premierul o face în permanenţă. Rămâne ca în coaliţie să decidem când facem o primă discuţie despre acest lucru", a spus preşedintele social-democraţilor.
Pe de altă parte, el a anunţat că s-a stabilit la BPN al PSD ca vicepreşedinţii să prezinte periodic o informare despre proiectele regionale pe care le au.
"S-a stabilit cu vicepreşedinţii care au prezentat o minimă informare cu privire la ceea ce au făcut în săptămâna precedentă în regiunea respectivă şi vor transmite periodic proiectele atât politice, cât şi publice care sunt solicitate din regiunea respectivă, urmând ca doamna prim-ministru să stabilească care este procedura şi maniera în care proiectele care ţin de Guvern să fie rezolvate", a arătat preşedintele PSD.
Nu în ultimul rând, BPN al PSD l-a desemnat pe Dumitru Buzatu, liderul organizaţiei Vaslui a partidului, ca reprezentant al social-democraţilor pentru relaţia cu Republica Moldova.
Sursa: Agerpres.ro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp