Ce spune prefectul din Bucureşti despre suspendarea lu Marian Vanghelie

06 Apr, 2015 19:25
ZIUA de Constanta
1285
Marime text
Arestarea preventivă a lui Marian Vanghelie a constituit motivul suspendării de drept a mandatului primarului sectorului 5, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Municipiului București potrivit Agerpres.
„Motivele suspendării de drept a mandatului primarului sectorului 5 sunt cele arătate de art. 71, alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/ 2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adică faptul că primarul sectorului 5 a fost arestat preventiv, măsură dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar suspendarea durează, așa cum dispune alin. 3 al aceluiași articol, până la încetarea măsurii arestării preventive”, precizează sursa citată.
Întrucât ordinul prefectului cu caracter individual produce efecte juridice de la data aducerii la cunoștința celui interesat, prefectul Capitalei i-a comunicat ordinul lui Vanghelie, care a semnat de primire pe 28 martie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii