Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:31 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cei trei recidivişti, suspecţi că au omorât un tânăr în faţa unui bar din oraşul Mediaș, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile

ro

14 Jan, 2019 22:03 2062 Marime text
Cei trei recidivişti, suspecţi că l-au omorât duminică pe tânărul din municipiul Mediaş în faţa unui bar din oraş, sunt arestaţi preventiv pentru 30 de zile, doi dintre ei fiind cercetaţi penal pentru omor şi al treilea, pentru lovire, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, citat de Agerpres.ro

"Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a informat IPJ Sibiu cu privire la faptul că instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei suspecţi astfel: RM, 30 de ani, din jud Alba, cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, OOI, 38 de ani, din jud Sibiu, cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor, AP, 34 de ani, din jud. Alba, cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cercetările continuă la nivelul IPJ Sibiu, Serviciul de Investigaţii Criminale, sub stricta supraveghere a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu", a precizat Elena Welter.


Doi dintre presupuşii criminali au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalului Sibiu.

Victima, un tânăr din Mediaş, a decedat, duminică, în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din municipiu.

"La data de 13.01.2019, lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic Apel de Urgenţă 112 despre faptul că în noaptea de 13.01.2019, în jurul orei 1,30, numitul F.M.A. a decedat în secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Mediaş ca urmare a unei agresiuni ce a fost exercitată asupra sa de către 3 persoane de sex masculin, agresiune ce s-a petrecut în aceeaşi dată, în jurul orei 1,00, pe calea de acces a unui club de noapte din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu", se arată în comunicat.


Unul dintre cei trei a fost eliberat condiţionat în 25 mai 2018, iar celălalt în 13 iunie 2017, tot în baza recursului compensatoriu.

"În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că în noaptea de 12/13.01.2019, în jurul orei 0,40, numiţii R.M. (în vârstă de 30 de ani, născut în municipiul Blaj, judeţul Alba, recidivist, eliberat la data de 25.05.2018, cu un rest de executat de 777 zile), O.O.I. (în vârstă de 38 de ani, născut în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, cu antecedente penale), A.P. (în vârstă de 34 de ani, născut în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, recidivist, eliberat la data de 13.06.2017 cu un rest 423 zile) şi alţii s-au deplasat în clubul Serabeva din Mediaş. În jurul orei 1,05, un grup format din 10 persoane de sex masculin pătrunde în club şi se îndreaptă direct către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima F.M.A. (în vârstă de 25 ani, născut în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu). Imediat, între cele două grupuri are loc o altercaţie în cadrul căreia este lovit martorul C.I., precum şi R.M. Văzând că R.M. se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima părăsesc clubul şi o iau la fugă către poarta imobilului aflată la aproximativ 20-30 de metri depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către R.M., O.O.I., A.P., precum şi de celelalte persoane", a afirmat prim-procurorul Ion Veştemean.


Potrivit acestuia, victima a alunecat pe zăpadă, după care a fost lovită cu picioarele şi cu un cuţit de către agresori.

Ulterior, tânărul a decedat, procurorii menţionând în comunicatul de presă că "moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, consecutivă unor plăgi tăiate-înţepate la nivelul membrelor inferioare cu secţiune de pachet vascular femural drept (arteră şi venă femurală), leziunile traumatice tanatogeneratoare putând fi produse prin lovire repetată cu un corp tăietor-înţepător, majoritatea aplicate dinapoia înaintea victimei. La autopsie s-au mai constatat leziuni traumatice cranio-faciale şi la nivelul cotului stâng care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi cădere pe un plan dur neregulat, dar care nu au intervenit în determinismul decesului". 

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii