Cele două supraveghetoare la Bac la Cernavodă riscă excluderea din învăţământ
Cele două supraveghetoare la Bac la Cernavodă riscă excluderea din învăţământ
08 Jul, 2015 16:24
ZIUA de Constanta
1693
Marime text
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Răducu Popescu, a a fost întrebat, astăzi, într-o conferinţă de presă, ce sancţiuni riscă cele două supraveghetoare care nu au luat măsuri împotriva elevilor de la Liceul Tehnologic "Axiopolis" din Cernavodă. El a arătat că cele două riscă excluderea din învăţământul preuniversitar: "Părerea mea este că dacă se vor dovedi toate acele presupuneri şi dacă cercetarea disciplinară şi toţi paşii pe care îi vom parcurge în acest sens se vor desfăşura respectând legea, categoric în direcţia aceea ne îndreptăm. Nu putem tolera ca un cadru didactic care are ca scop principal supravegherea examenului de bacalaureat, eliminarea fraudelor, crearea unui climat corect..., acei elevi ar fi obţinut o notă mai mare decât alţi elevi care au muncit serios, acesta este lucrul cel mai grav".
Răducu Popescu a precizat că a avut o discuţie cu cele două supraveghetoare şi acestea nu au putut oferi un răspuns convingător. Șeful ISJ nu a dorit să dea numele supraveghetorilor şi nici să spună la ce unitate şcolară lucrează, dar a precizat totul a plecat de la situaţia unui elev eliminat pentru fraudă la ultima probă a bacalaureatului la Liceul Axiopolis. Popescu a explicat că eliminarea acelui elev s-a produs după ce un inspector şcolar a descoperit pe banca acestuia o ciornă care nu îi aparţinea. Mai mult, el a arătat că a văzut apoi imagini din sala de clasă respectivă, dinainte şi după momentul eliminării acelui elev, constatând că s-au produs şi alte fraude.Sursa foto: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii