Celebru după ameninţările la adresa Aspaziei Cojocaru, inculpat într-un nou dosar
Celebru după ameninţările la adresa Aspaziei Cojocaru, inculpat într-un nou dosar
28 May, 2015 08:38
ZIUA de Constanta
1694
Marime text
Inculpatul a fost condamnat, în iunie 2008, de Tribunalul Constanţa, la 19 ani de închisoare pentru infracţiunea de omor calificat. Aproape de jumătatea lunii iulie 2012, bărbatul ar fi ameninţat-o pe Aspazia Cojocaru, judecător la Curtea Constituţională la acel moment, cu acte de violenţă, respectiv cu moartea, prin intermediul unui mesaj expediat într-un plic. Scrisoarea ar fi fost trimisă pe adresa Curţii Constituţionale.
Potrivit Parchetului General al României, acesta, „aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Giurgiu, a întocmit o scrisoare de ameninţare sub forma unui înscris tip felicitare, care, pe coperta exterioară, avea realizată dintr-un decupaj celulozic de culoare neagră o cruce, iar pentru lipirea acesteia a folosit o substanţă adezivă, lipici, care a fost găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locul de deţinere, unde a mai fost identificată şi o ciornă a scrisorii de ameninţare cu un conţinut similar cu forma finală a acesteia”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii