Cercetat în dosar cu Preda DNA a renunţat la ofiţerul Manolachi
Cercetat în dosar cu Preda: DNA a renunţat la ofiţerul ManolachiDirecția Națională Anticorupție a renunţat, în această seară, la serviciile ofiţerului de poliţie judiciară Dan Emil Manolachi, potrivit unor surse. Ofiţerul este cercetat în acelaşi dosar cu constănţeanul Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Manolachi, ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, este acuzat de folosire, în mod direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informații, infracțiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranța statului și infracțiunea de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupție. În scurt timp, Manolachi se va întoarce la Inspectoratul de Poliţie al JUdeţului Constanţa. Manolachi a lucrat până să plece la DNA în cadrul Poliţiei municipiului Medgidia.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp