Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:58 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetata pentru ca l-a omorat pe sotul mamei sale

ro

19 Aug, 2010 15:54 1081 Marime text

Ieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a fost înregistrată o plângere pe numele lui P.D., faţă de care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de omor. Potrvit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, ieri dimineaţă, în jurul orelor 07.30 învinuita P.D., de 24 de ani din localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea, fiind supărată că soţul mamei sale îi luase suma de 100 euro şi la reproşul acesteia i-a adresat cuvinte jignitoare, a luat un cuţit, pe care l-a înfipt în partea dreaptă a zonei toraco - abdominale a victimei B.E., de 45 de ani. Ca urmare a loviturii primite, victima a decedat. Deoarece învinuita P.D. prezenta suspiciuni cu privire la existenţa discernământului în momentul comiterii faptei, s-a dispus de câtre procuror internarea acesteia într-o instituţie medicală de specialitate în vederea efectuării unei expertize medico - legale psihiatrice în acest sens.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii