Ceremonial militar-religios la Monumentul Eroilor Sârbi de la Medgidia
Ceremonial militar-religios la Monumentul Eroilor Sârbi de la MedgidiaSâmbătă, 17 septembrie, la Monumentul Eroilor Sârbi din incinta Cimitirului Ortodox, va avea loc un ceremonial militar-religios cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la intrarea României în primul război mondial şi aniversarea a 85 de ani de la dezvelirea Monumentului Eroilor Sârbi. Evenimentul este organizat de ,,Asociaţia Naţională Cultul Eroilor" Constanţa, ,,Asociaţia Naţională Cultul Eroilor" Medgidia şi Primăria Municipiului Medgidia. Activitatea se va desfăşura cu participarea unei delegaţii din Serbia, a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ,,Roland Pârlăgeanu", a Asociaţiei ,,Cultul Eroilor", Unităţii Militare 1459 şi a oficialităţilor locale. De asemenea, vor fi prezenţi şi elevi ai Cercului Şcolar Cultul Eroilor ,,Lucian Grigorescu" din Medgidia, ai Şcolii ,,Mircea Dragomirescu", şi ai Şcolii din localitatea Siliştea, precum şi cetăţeni ai municipiului.
Conform tradiţiei, după defilarea gărzii de onoare şi rostirea alocuţiunilor de către primarul Medgidiei şi reprezentantul delegaţiei sârbe, un sobor de preoţi va oficia un ceremonial religios în memoria ostaşilor căzuţi la datorie, după care, cei prezenţi vor depune coroane de flori la monument. Organizatorii au pregătit şi un scurt moment artistic cu caracter patriotic, constând în exerciţii demonstrative privind tehnica militară din acea vreme. Soldaţii vor defila în costume de epocă, încercând să zugravească acele timpuri măcinate de lupte. Activitatea de la Medgidia se va încheia cu retragerea participanţilor spre a reitera itinerariul luptei de acum 95 de ani, pe traseul Medgidia - Cobadin - Mănăstrirea Sf. Andrei.
14 septembrie 2011
Comp. Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp