CETA. Ambasadorii statelor membre ale UE au acceptat compromisul belgian

27 Oct, 2016 19:50
ZIUA de Constanta
1694
Marime text
Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au acceptat, în această seară la Bruxelles, compromisul belgian cu privire la acordul de liber-schimb cuprinzător între Uniunea Europeană și Canada (CETA), a anunțat un diplomat european, sub rezerva anonimatului, transmite DPA.
Statele membre își pot da acceptul oficial pentru acord și pentru documentele sale anexe până vineri la miezul nopții (ora 22:00 GMT).
''Noi sperăm ca, după încheierea tuturor procedurilor, să putem spune că UE este gata să semneze CETA'', a adăugat sursa respectivă.
Anterior, premierul belgian Charles Michel a anunțat joi că s-a ajuns la o poziție comună a Belgiei referitoare la CETA. ''În sfârșit am ajuns la un acord între belgieni'', a declarat la rândul său premierul regiunii belgiene Valonia, socialistul Paul Magnette, care se opunea semnării CETA în forma inițială. ''Valonia este extrem de fericită că solicitările noastre s-au putut face auzite'', a adăugat el.
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că nu va lua legătura cu premierul canadian Justin Trudeau până la încheierea acestui proces. ''Sunt bucuros pentru veștile bune primite de la premierul Charles Michel. Doar atunci când toate procedurile vor fi finalizate pentru semnarea CETA îl voi contacta pe premierul Justin Trudeau'', a scris Tusk pe contul său de Twitter.
De câteva zile, guvernul federal belgian încerca în zadar să convingă Valonia, regiunea Bruxelles-Capitală și Comunitatea lingvistică franceză din Belgia să revină asupra opoziției lor față de acordul de liber-schimb dintre UE și Canada, care bloca semnarea CETA de către Belgia și, prin urmare, de către întreaga Uniune Europeană.
Miercuri seara, în lipsa unui acord din partea Belgiei, summitul european care urma să aibă loc joi la Bruxelles pentru semnarea CETA a trebuit să fie anulat. ''Summitul de astăzi (joi) a fost anulat. Pentru moment, nu a fost stabilită nicio nouă dată'', a confirmat pentru AFP o sursă europeană.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii