CEZ a decis sa renunte la inca o investitie. De data aceasta, in Polonia
CEZ a decis sa renunte la inca o investitie. De data aceasta, in Polonia
Grupul
CEZ a mai renuntat la o investitie. De data aceasta este vorba de
constructia unei centrale electrice pe gaze de 430 MW (megawatti) din
Skawina, Polonia, potrivit bloomberg.com. Reprezentantii CEZ au invocat
restrictiile de pe piata energiei din Polonia. CEZ sustine ca, pe
termen lung, are in vedere construirea unei noi centrale in Skawina,
insa doar cand piata poloneza va deveni pe deplin competitiva. Grupul
CEZ a decis, luna trecuta, sa se retraga si din proiectul de
constructie a reactoarelor 3 si 4 ale centralei nucleare de la
Cernavoda. De asemenea, in luna iulie, a renuntat si la investitia de
la Electrocentrale Galati.
"Grupul CEZ este
constient de necesitatea de noi capacitati energetice in Polonia si nu
va abandona planul pe termen lung pentru a construi o noua unitate in
Skawina", se arata intr-un comunicat al CEZ.
Adrian Borotea, directorul de afaceri corporative al CEZ Romania, a declarat pentru HotNews.ro
ca a existat un "concurs de proiecte" la nivelul grupului si in urma
unei analize s-a decis renuntarea la proiectul de la Cernavoda. Pe zona
energiei nucleare, grupul CEZ isi va concentra investitiile in Cehia si
Slovacia.
CEZ, companie de stat din Cehia, este unul dintre cei
mai mari producatori, furnizori si distribuitori de energie din Europa.
Grupul este prezent in Romania din 2005 dupa ce a achizitionat pachetul
majoritar de actiuni de la compania de distributie Electrica Oltenia.
Pe sectorul de distributie si vanzari, CEZ detine in Romania o cota de
piata de 17%.
Sursa: Economie.Hotnews.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp