Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:21 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR Călători A fost publicat noul mers al trenurilor

ro

04 Dec, 2018 13:03 2646 Marime text
CFR Călători informează că, începând cu data de 9 decembrie a.c., va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019.

Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orelor de circulație a trenurilor cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

Zilnic se vor afla în circulaţie peste 1200 de trenuri, în funcție de perioada din an:

Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei.

În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie 2018, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%*, de luni până joi. De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Brașov și retur) au reduceri între 31% și 56%.  

Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2019 legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

Reducerea de 25% se aplică la tariful de transport pentru adult și copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral.

În Trafic intern:


Trenuri noi

Este introdus în circulaţie un tren nou InterRegio (IR 1634) pe ruta Brașov (pl. 11.20) – Ploiești Vest (sos.13.20) - București Nord (sos. 14.04), cu opriri în toate stațiunile montane. 

Asigurarea legăturii directe între Iași și Constanța cu trenurile InterRegio 1861/1862 (via Vaslui, Bârlad, Mărășești, Focșani, Buzău, Țăndărei). În perioada mini-vacanței de 1 Mai și a sezonului estival se asigură legătura directă Iași – Constanța – Mangalia. 

Suplimentarea numărului de trenuri


A fost reconsiderată oferta feroviară între București și Galați/Brăila prin suplimentarea numărului de trenuri și redistribuirea acestora pentru preluarea traficului pe cele două rute (prin Urziceni, respectiv prin Buzău). 

De asemenea, a fost suplimentat numărul de conexiuni directe pe ruta București – Pitești – Curtea de Argeș prin introducerea în circulație a unei perechi de trenuri Regio (9531/9532) pe ruta Pitești – Curtea de Argeș ce se atașează la trenurile IR 1781/ IR 1790 care circulă de la/la București Nord.

A fost redimensionat numărul de trenuri Regio directe pe ruta Suceava – Dornești – Rădăuți – Putna Hm. Astfel, în zilele lucrătoare vor circula 3 perechi de trenuri, iar în zilele de sâmbătă și duminică 2 perechi de trenuri.

Reluare trafic

Pe ruta Timișoara - Remetea Mică și retur se va relua circulația cu trei perechi de trenuri pentru a veni în sprijinul cererii de trafic din zonă.
Se reia circulația între București și Galați pe ruta Făurei – Urziceni, ceea ce scurtează distanța cu 30 km și timpul de mers cu aproximativ 20-40 minute față de ruta actuală prin Buzău – Ploiești. În acest fel se asigură și conectarea zonelor din sud-est cu Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) și creșterea numărului de legături dintre București și Aeroport.

Trenuri către aeroport

Zilnic, legătura feroviară București – Aeroport și retur va fi asigurată cu 17 trenuri (9 pe sensul de dus /8 pe sensul de întoarcere).

Transport biciclete

Șase trenuri Regio care vor circula pe ruta Bucureşti – Braşov şi retur vor avea în compunere vagoane adaptate pentru transportul bicicletelor.

La toate trenurile se pot transporta gratuit bicicletele pliabile la clasa 1 şi a 2-a sau schiuri la vagoanele de clasa a 2-a, ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil bagajelor de mână, cu condiția să nu incomodeze pe ceilalți călători (o bicicletă pliabilă sau o pereche de schiuri de persoană).

La trenurile Interregio, călătorii care doresc să circule cu biciclete nepliabile/nedemontabile o pot face dacă în compunerea trenului există un vagon dotat constructiv cu spaţiu special amenajat pentru fixarea şi transportul bicicletelor.

Durate reduse de călătorie

Duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta București Nord – Constanţa au fost reduse în medie la aproximativ 2 ore și 15 minute pentru trenurile IR cu opriri în stațiile principale și la 1 oră și 58 de minute pentru trenurile fără oprire. 

Reduceri tarifare

Pe lângă legitimațiile de călătorie emise în baza facilităților acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (ex. gratuitate pentru studenți și reduceri pentru elevi, pensionari etc), CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, minigrup, etc). Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic intern.

Acordarea de reduceri tarifare speciale cuprinse între 20% și 45% din tariful de transport preț întreg și copil la un număr de 104 trenuri InterRegio în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019.

Acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la 98 de trenuri InterRegio, în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019.

Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii CFR, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați cu care există parteneriate de vânzare bilete.

în Trafic internațional

Legături noi

Este introdus în grafic un tren nou – trenul Transilvania, pe ruta Cluj Napoca – Viena care circulă zilnic, astfel:

- Ir 143 Cluj-Napoca (07:35) - Budapesta (14:20/14:40) - Viena (17:21)

- IR 144 Viena (10:42) - Budapesta (13:19/13:40) - Cluj-Napoca (22:25).

Este creată o nouă legătură directă între Budapesta și București (via Craiova, Timișoara, Arad, Curtici) cu trenul IR 72/ IR 73 – Traianus, astfel:

- IR 72 București Nord (pl. 5.20) – Budapesta Keleti (sos. 18.50 )

- IR 73 Budapesta Keleti (pl. 7.10) – București Nord (sos. 23.22)

Trenuri care revin pe ruta consacrată

Trenul Dacia (IR 346/ IR 347) București – Viena va reveni pe ruta consacrată, respectiv prin Sighișoara, orașul Sibiu fiind conectat cu Budapesta prin două perechi de trenuri directe IR 74/IR 75 și IR 473/IR 472, atât cu parcurs de zi, cât și cu parcurs de noapte. Pentru călătoria de la Sibiu la Viena cu trenul Dacia este asigurată legătura în Mediaș cu trenul R 2567 (Sibiu pl. 17.12 – Mediaș sos. 18.51).
Trenul Harghita (IR 366/ IR 367)  Brașov – Budapesta Keleti revine pe ruta consacrată Brașov – Deda – Dej – Cluj – Budapesta. Legătura cu Târgu Mureș va fi asigurată cu grupa directă de vagoane în perioadele 21.12.2018 - 05.01.2019, 18- 22.04.2019, 01.06 - 07.09.2019 și 31.10 - 03.11.2019 pentru dus, și pentru întors 22.12.2018 – 06.01.2019, 19-23.04.2019, 02.06 - 08.09.2019, 2-4.11.2019, iar în restul perioadelor cu trenuri la legătură în Cluj Napoca (trenurile IR 1748/1749 Târgu Mureș - Cluj Napoca).

Oferte de călătorie

Pasagerii vor putea călători în afara țării zilnic, cu trenuri directe din București Nord către Viena (de la 39 Euro pe sens) și Budapesta (de la 29 Euro pe sens), Chişinău (de la 19 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia (de la 30 euro pe sens), Istanbul (de la 54 euro pe sens) și Salonic (de la 56 euro pe sens). Din Viena există posibilități de călătorie către orice destinație europeană.

De asemenea, oferta de transport internațional include trenuri zilnice directe către Budapesta și din Timişoara (de la 15 Euro pe sens), Cluj Napoca (de la 15 Euro pe sens) şi Brașov (de la 19 Euro pe sens).

Foarte avantajoase sunt şi ofertele pentru călătoriile către Austria, Germania, Polonia, Slovacia şi Cehia, cât şi oferta Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită țară din Europa. Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic internațional.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2018-2019” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 17 lei. Deoarece conţinutul poate fi actualizat, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.

Înainte de efectuarea călătoriei, se recomandă pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii