Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:19 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chinezii vor să investească în centrala nucleară de la Cernavodă

ro

14 Aug, 2011 14:44 1075 Marime text

Compania chineză China Nuclear PowerEngineering Co. vrea să investească în proiectul reactoarelor 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă, anunţă Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

"Am convenit ca, în următoarea perioadă, discutiile tehnice să continue, astfel încât, în luna octombrie, să se semneze acordul de confidenţialitate, care va permite continuarea negocierilor şi intrarea în proiect a companiei China Nuclear Power Engineering Co. Ltd.(CNPEC), alături de ceilalţi parteneri, Arcelor Mittal, Enel şi Nuclearelectrica", a declarat ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton, într-un comunicat, după întâlnirea.

on Ariton a avut, sâmbătă, la Shenzen, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în China, o întâlnire cu reprezentanţii conducerii companiei China Guangdong Nuclear Power Group, discuţiile axându-se pe proiectul de construire a reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

CNPEC, membră a China Guandong Nuclear Power Group, este una dintre cele mai importante companii chineze din domeniul energiei nucleare şi prima din China specializată în managementul proiectelor energiei nucleare. Compania chineză a participat la realizarea mai multor Centrale Nucleare în R.P.Chineză (LingAo II, dată în folosinţă în anul 2010, Honyahne, Yangjiang, Ningde şi Taishan).

Până în prezent, compania chineză a desfăşurat două runde de discuţii cu partea română despre proiectul de la Cernavodă: prima la Beijing, în luna mai 201, iar a doua la Bucureşti, la începutul lunii iulie 2011.

După mai multe amânări, Ministerul Economiei a anunţat că termenul de realizare a viitoarelor reactoare 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă este august 2013-iulie 2019.

În proiectul estimat la patru miliarde de euro este implicată Nuclearelectrica care deţine 85% din societatea de proiect EnergoNuclear, care urmează să construiasca reactoarele nucleare 3 şi 4 de la Cernavoda. Participarea statului român în proiect urmează să scadă însă până la 40%.

www.adevarul.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii