Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:46 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un judecător, reținut în dosarul de trafic de persoane. Membrul trupei DJ Project, sub control judiciar

ro

18 Jun, 2015 22:52 1899 Marime text
Procurorii DIICOT Timișoara au făcut, în această dimineață, 11 percheziții în județele Timiș și Arad, într-un dosar de trafic de persoane, printre cei vizați fiind un membru al trupei DJ Project, un polițist, dar și mai mulți lideri ai lumii interlope din Timișoara. Procurorul-șef al DIICOT Timișoara, Mircea Andreș, a declarat că s-au încheiat audierile în dosarul de trafic de persoane, în care au fost identificate peste 25 de victime minore, iar cinci persoane, între care un polițist, au fost reținute, în timp ce alte șapte au fost puse sub control judiciar. 
Printre persoanele reținute se numără liderul grupării, Paul Mânzu, precum și Ovidiu Torj, fostul soț al lui Brigitte Năstase, actuala soție a lui Ilie Năstase, dar și polițistul Ovidiu Gâțan, de la Secția 1 Timișoara. Printre cele șapte persoane cercetate sub control judiciar se află judecătorul Nicolae Aurel Tomuș, de la Judecătoria Timișoara, și DJ Gino Manzotti de la trupa DJ Project.
Surse judiciare declarau că suspecţii plasau tinere, unele minore, unor clienţi dispuşi să plătească pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea. Reţeaua era condusă de Paul Vasile Mânzu, un cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara, la vila căruia aveau loc întâlnirile între fete şi clienţi. Fetele erau filmate în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu clienţii, iar dacă acestea refuzau pe viitor să se supună, erau ameninţate că imaginile video vor fi trimise părinţilor lor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii