Cinci tineri,arestati preventiv pentru 62 de lei
Cinci tineri,arestati preventiv pentru 62 de leiAstăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a propus Judecătoriei Constanţa, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Vlad Ionuţ Savin, de 17 ani, din Valu lui Traian, Cosmin Constantin Matei, de 20 ani, din Valu lui Traian, Iulian Mihai, de 22 de ani, din Valu lui Traian, Laurenţiu Gabriel Stroie, de 18 ani, din Constanţa şi Robert Emil Iaurum, de 18 ani, din Valu lui Traian, toţi fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Cei cinci sunt acuzaţi că, în noaptea de luni spre marţi, în timp ce se aflau pe strada Mărgăritarelor din Constanţa, împreună cu un alt minor, au înconjurat o persoană şi, în timp ce inculpatul Savin Vlad Ionuţ o ameninţa cu un cuţit, i-au sustras două pizza, o sticlă de coca-cola de un litru şi o salată bulgărească, prejudiciul creat fiind în valoare de 62 lei.Inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp