Circulația trenurilor, afectate de condițiile meteo severe
Circulația trenurilor, afectate de condițiile meteo severe
26 Jan, 2019 10:25
ZIUA de Constanta
1257
Marime text



"Personalul feroviar este deja pe teren şi acţionează într-o primă etapă cu drezine pantograf pentru tăierea şi îndepărtarea copacilor prăbuşiţi, apoi se va interveni cu personal specializat pentru înlocuirea componentelor avariate, restabilirea alimentării firului de contact şi efectuarea reglajelor la catenară", se spune în comunicat.
Pe sectorul Bucureşti - Lehliu, sector care are două fire de circulaţie, trenurile vor tranzita zona prin cuplarea unei locomotive Diesel la fiecare garnitură, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie, care se vor desfăşura alternativ pe cele două fire. Tracţiunea Diesel este realizata cu două locomotive ale operatorului naţional CFR Călători.
Pe raza Regionalei CF Craiova, deoarece secţia de cale ferată Valea Alba - Drobeta Turnu Severin Mărfuri are un singur fir de circulaţie, trenurile care tranzitează zona au fost oprite în gările de pe traseu, măsură care va fi menţinută în toată perioada necesară desfăşurării intervenţiilor pentru tăierea, îndepărtarea copacilor şi restabilirea alimentării cu energie electrica a firului de contact.
De asemenea, în comunicat se menţionează faptul că se circulă în continuare în condiţii speciale la intrarea în Capitală, pe sectorul Buftea - Periş - Crivina, unde se înregistrează fluctuaţii de tensiune în linia de contact şi implicit întreruperi de alimentare cu energie electrică a locomotivelor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii