Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:11 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 3 CJC s-a reunit în şedinţă Un nou şir de proiecte urmează să fie adoptate (document)

ro

09 Mar, 2016 13:14 2382 Marime text
 
Consiliul Județean Constanța s-a reunit în urmă cu câteva minute în ședință ordinară, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ al CJC.
 
Dacă iniţial pe ordinea de zi erau incluse 31 de proiecte de hotărâre, astăzi în şedinţă s-a adăugat o listă suplimentară de proiecte, mai exact 9 proiecte.
 
În şedinţa de astăzi consilierii judeţeni vor primi câte un papirus pe care este scrisă proclamarea care a fost citită în şedinţa solemnă de anul trecut cu prilejul zilei Dobrogei.
 
Astfel, la început de şedinţă sunt prezenţi 33 de consilieri.  



UPDATE 3, ora 14.21:


La proiectul de hotărâre referitor la stabilirea contribuţiei CJC la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Dobroge” este vorba despre sala de studiu care a fost amenajată pe cheltuiala UMC astfel încât să înveţe acolo studenţii de la universitate, însă ea este deschisă şi publicului larg.
 
Proiectul de hotărâre privitor la instituirea taxelor locale pentru anul fiscal 2016 pentru utilizarea temporară a locurilor publice din cadrul Pavilionului Expoziţional Constanţa, s-a discutat despre faptul că taxele vor rămâne momentan la nivelul celor de anul trecut, până se va face o nouă reevaluare şi se vor stabili probabil alte tarife.
 
La proiectul privind aprobarea tarifelor, preţurilor şi coeficienţilor ce vor fi la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa pe anul 2016, în calitate de operator în relaţia cu CJC, au fost 11 abţineri ale consilierilor.
 


S-au făcut precizări şi referitor la proiectul referitor la desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Constanţa şi a Judeţului Constanţa ca membru al Comitetului creditorilor privind debitoarea Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa.
 
„Recent a avut loc adunrea creditorilor la RAJDP Constanţa. CJC este unul dintre cei mai importnaţi creditori şi conform procedurilor se va constitui comitetul creditorilor. Judeţul Constanţa va trebui să aibă un reperezentant. Propunerea mea personală este să facă parte domnul Dumitru Coiciu”, a spus Cristine Dragomir.
 
Pentru acest proiect se va vota cu urnă. Astfel, în urma votului consilierilor Dumitru Coiciu a fost ales reprezentant la CJ în comitet cu 33 de voturi pentru.
 
„Noi am terminat inventarierea şi trebuie să dăm drumul la licitaţie. Încercăm să finalizăm pe chetuiala proprie toate lucrările. Pentru ca atunci când ne-am constituit parte civilă noi nu aveam această inventariere, şi nu aveam aceste cheltuieli neeligibile trecute, am iniţiat acest proiect de modificare a HCL de atunci”, a mai spus vicepreşedintele CJC. 



UPDATE 2, ora 13.54:



În aceste momente în sală sunt prezenţi 35 de consilieri.
 
La proiectul de hotărâre privind exprimarea acordului referitor la constituirea Judeţului Constanţa ca parte civilă într-un proces penal, s-a vorbit despre faptul că în uruma unui control de al ANAP s-au constatat unele nereguli privind achiziţia. Astfel, s-a sesizat DNA şi s-a deschis un dosar.
 
„În cadrul cercetărilor pe care DNA le face ni s-a solicitat să se comunice postul ocupat de Dumitrescu Daniela în cadrul Consiliului Judeţean. Conform contractelor de finanţare aveam obligaţia să ducem la îndelinire anumiţi indicatori, ceea ce am şi făcut. Dar există articole în contractele de finanţare, prevederi care spun că există riscul ca în urma monitorizării şi a crontroalelor care se pot efectua de ANAF, ANAP, DNA ş.a.m.d., există riscul să avem corecţie de 100%. De aceea noi putem să ne constituim parte civilă pe întreaga sumă, adică ce s-a primit de la FADR, de la CJ şi de la UE”, a spus Cristinel Dragomir.
 
Prin urmare este vorba de suma de 11.129.529 lei plus neeligibile 1.139.000, în total 12. 862.529 lei.
 
„Nu ştim cum se va finaliza, deocamdată există un  dosar, a fost chemată comisia respectivă, s-au făcut anul trecut cercetari de către ANAP care au spus că nu trebuia ca această firmă să câştige”, a mai spus acesta.
 
Astfel, acest proiect a trecut cu 35 de voturi.
 
Proiectul referitor la actualizarea programului de transport public de persoane prin curse regulatge în trafic judeţean. Valabil pentru perioada 2014-2019, a fost retras de pe ordinea de zi pentru că ar fi unele neclarităţi ce au venit de la RAR.
 
În ceea ce priveşte proiectul privind transmiterea fără plată a unui autovehicul, s-a explicat luarea acestei decizii.
 
„Nu am putut folosi acest autobuz ca urmare a unei decizii a Curţii de Conturi. Cum CJC nu mai are la ce să îl folosească, am propus să îl transferăm către DGASPC să nu stea degaba la noi în faţă”, a completat vicepreşedintele CJC. 



UPDATE 1, ora 13.27:

Acesle papirusuri pe care le vor primi aleşii vin cu mulţumiri pentru consilierii judeţeni care au înteles importanţa acestei zile şi au făcut tot posibilul pentru  realizarea acestei zile.
 
De asemena Asociaţia Elevilor Constănţeni prin Alexansru Manda a dorit să ia cuvântul înainte de începerea şedinţei.
 
„Apreciez că pe lista de proiecte se află un proiect privind facilitatea accesului la muzee, conform legii”, a precizat Alexansru Manda.
 
Tot el ar dori ca la următoarea şedinţă să se regăsească pe ordinea de zi un proiect privind acordarea de burse elevilor din şcolile speciale, care nu sunt cuprinse până acum. Manda mai spune că ar dori înfiinţarea unei Direcţii pentru Tineret care să administreze viitorul centru de tineret „Jean Constantin”.
 
„Mă bucur că aveţi iniţiativă dar aş vrea să fiţi mai cumpătaţi şi mai obiectivi”, a precizat Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC.
 
„Cât despre Direcţia de Tineret nu cred că se va putea face pentru că avem o direcţie de tineret inclusă într-o altă direcţie, dar noi am reţinut doleanţele voastre şi vom încerca să vedem cum putem să le satifacem”, a completat vicepreşedintele CJC. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii