CNA funcționează de mâine după noi reguli

11 Sep, 2014 20:31
ZIUA de Constanta
3598
Marime text
Membrii Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) au adoptat astăzi un nou Regulament de Organizare și Funcționare (ROF). Potrivit Regulamentului, membrii Consiliului vor conduce, prin rotație, în ordine alfabetică, ședințele CNA, transmite Agerpres.
Regulamentul a fost aprobat cu opt voturi pentru și unul împotrivă și va intra de vineri în vigoare. Președintele CNA, Laura Georgescu, și Lorand Turos, membru al Consiliului, nu au participat la ședință.
Actualul ROF prevede că ședințele CNA sunt conduse de președinte sau vicepreședinte, iar prin delegare de oricare dintre membrii Consiliului.
Alte articole ale noului ROF stipulează că CNA este "un organism colegial", orice raport sau punct de vedere al Consiliului transmis către instituțiile publice este aprobat în ședință CNA, iar președintele semnează deciziile adoptate de Consiliu.
Un alt articol adoptat joi prevede: "Colegiul Director, format din membrii CNA, directori și șefii de servicii/compartimente, stabilește lunar strategiile administrative ale Consiliului".
De asemenea, direcțiile Consiliului vor fi, potrivit noului ROF, subordonate direct Consiliului și nu președintelui, interpus între Consiliu și Direcții, cum era în prezent.
Valentin Jucan, alt membru CNA, consideră că prin actualul ROF Laura Georgescu "nu mai are putere", deși Regulamentul "a fost făcut pentru instituție", mai notează Agerpres.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii