Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:50 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNADNR - 2017 nu este un termen realist pentru introducerea taxelor pe autostrăzi

ro

12 Jan, 2016 21:50 1937 Marime text
 
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA (CNADNR) a transmis prin intermediul unui comunicat faptul că introducerea unei taxe pentru utilizarea autostrăzilor din România, în anul 2017, nu reprezintă un termen realist întrucât nu este fundamentat din punct de vedere procedural și ethnic.
 
„Având în vedere perioadele de timp alocate etapelor procedurale privind încheierea contractului de concesiune și intrarea acestuia în vigoare, la care se adaugă timpul necesar finalizării lucrărilor de reabilitare al autostrăzilor, apreciem că anul 2017 ca termen estimat de presă pentru aplicarea taxării autostrăzilor incluse în proiectul de concesiune nu reprezintă un termen realist, nefiind fundamentat din punct de vedere procedural și ethnic”, conform comunicatului.
 
Procedura de dialog competitiv pentru atribuirea Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului București (km 52+770 — km 100+765) și operarea și întreținerea Autostrăzii București-Constanța și Autostrăzii București-Pitești se află în etapa de dialog cu candidații preselectați, se mai arată în comunicat.
 
Contractul de concesiune de lucrări publice este contractul prin care viitorul concesionar, în contrapartida lucrărilor executate, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata un bun pe o perioadă determinată, implicit dreptul de a avea venituri prin impunerea unei taxe de utilizare.
 
CNADNR a subliniat faptul că în privința afirmațiilor referitoare la momentul introducerii taxei, precum și a celor legate de estimări de costuri și alte aspecte care țin de structura financiară, tehnică și juridică a viitorului contract de concesiune, facem precizarea că aceste aspecte sunt în discuție, urmând a fi adoptate soluțiile optime care să corespundă necesităților autorității contractante la finalul etapei de dialog cu candidații preselectați. Printre aspectele vizate în cadrul acestei proceduri se regăsește și evitarea dublei taxări a utilizatorului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii