CNSLR Frăţia spune că în ziua dezbaterii moţiunii sindicatele vor face grevă generală
CNSLR Frăţia spune că în ziua dezbaterii moţiunii sindicatele vor face grevă generalăPreşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a anunţat sâmbătă, la Congresul PSD, că, în ziua în care moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în Parlament, sindicatele vor protesta şi vor declanşa greva generală, solicitând demisia Guvernului Boc.
"Vom fi mulţi, mai mulţi ca niciodată. Vom fi la Guvern, pe străzile Capitalei şi la Parlament, cu zecile de mii, iar milioanele de salariaţi de acasă vor întrerupe voluntar activitatea. Atunci când dvs veţi dezbate şi veţi vota moţiunea de cenzură în Parlament, noi, cei de afară, vom ridica pumnul ameninţător şi vom striga într-un singur glas <Demisia!>", a spus Petcu, în aplauzele pesediştilor.
La rândul său, liderul BNS Dumitru Costin a susţinut că organizaţia pe care o reprezintă va susţine greva, precizând că este nevoie de un nou "leadership", iar soluţia "se găseşte aici în sală" (la congresul PSD - n.r.). "În perioada următoare vom fi împreună, dumneavoastră vă veţi manifesta în plenul Parlamentului, dorim să sprijinim demersul dumneavoastră politic, ca pe perioada lucrărilor să fim în stradă, în mod civilizat să respingem orice tentativă de manipulare", a spus Costin.La finalul acestor declaraţii, preşedintele PSD Victor Ponta a spus căsusţine dreptulla grevă şiprotest. "Nu cred că românii trebuie să aştepte de la PSD acest drept, cred că românii trebuie să-şi ia acest drept în ziua moţiunii de cenzură de la Traian Băsescu, de la Emil Boc", a spus pesedistul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp