Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:04 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisarul şef Mirel-Mișu Mindinică, trimis în judecată pentru luare de mită

ro

07 Dec, 2015 13:39 1240 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale-Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Mirel-Mișu Mindinică, comisar șef în cadrul Secției 11 Poliție, Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: la data de 9 noiembrie 2015, inculpatul Mindinică Mirel-Mișu, comisar șef de poliție și organ de cercetare penală desemnat să efectueze acte de urmărire penală într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, a pretins de la doi denunţători, cercetaţi în dosarul menţionat pentru furt calificat, suma de 500 lei, pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu astfel încât cei doi să nu fie trași la răspundere penală.
 
La data de 11 noiembrie 2015, inculpatul Mindinică Mirel-Mișu a primit de la martorul denunțător suma de 190 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
Inculpatul Mindinică Mirel-Mișu a săvârșit fapta în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru efectuarea unor acte pe care le putea îndeplini, fiind desemnat, prin rezoluția șefului Biroului de Investigații Criminale, să efectueze urmărirea penală în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.   
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura arestării preventive.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii