Comună inundată de Dunăre, uitată de autorităţi
Comună inundată de Dunăre, uitată de autorităţiPrimăria Gârliciu şi localnicii acuză autorităţile că la exact trei luni de când Dunărea a inundat, prin ruperea unui dig, peste 5000 de hectare de teren agricol, nu au făcut nimic pentru desecare şi pentru astuparea breşei.
Toate culturile de porumb, floarea soarelui, lucernă şi grâu pe care
oamenii le aveau în "baltă" au putrezit şi nivelul ridicat al apei a
făcut imposibile însămânţările de toamnă. Oamenii se plâng că la iarnă
nu vor avea hrană nici pentru ei, nici pentru animalele din ogradă.
Îngrijorător este faptul că în ultimele zile Dunărea a început să crească şi apele fluviului au început din nou să se reverse spre matca satului. Primarul comunei Gârliciu, Constantin Cinpoiaşu, spune că "a început sezonul ploilor şi în fiecare an în lunile octombrie şi noiembrie, nivelul Dunării creşte în această perioadă". El susţine că în aceste trei luni de la "nenorocire", cei de la Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) nu au făcut nimic, "au venit, au măsurat, şi-au dat cu presupusul şi apoi ne-au uitat. Nu e posibil aşa ceva".
Primăria
Gârliciu împreună cu localnicii, ajutaţi de Consiliul Judeţean
Constanţa, a încercat să sape, în vară, canale de scurgere
gravitaţională a apei către Dunăre
"Apa se trage foarte greu, au
încercat cu motopompe, dar degeaba, apa avea aproape 7 metri adâncime
şi scădea câte 1-2 cm şi acum vine Dunărea din nou spre sat, nu ştiu ce
ne-om face", se vaită pensionarul Constantin Răducan. Îngrijoraţi,
oamenii stau de vorbă, pe o ploaie mocănească, în faţa primăriei. Matei
Dobre, conştient că localnicii singuri nu pot face mare lucru spune că
"aici e nevoie de specialişti, de proiecte, nu putem noi să scoatem apa
sau să aruncăm aiurea pământ ca să astupăm breşa din dig".
Dacă
ar fi după nea Mitică Necula, "numai guvernul poate să ia măsuri aici,
că ştie încă de atunci, din 10 iulie, că s-a rupt digul dar văd că nu a
apărut nimeni pănă în momentul de faţă".
Cele 5000 de hectare
de teren agricol s-au transformat într-un lac imens, cu peşte de Dunăre
şi cu o mulţime de stârci, lebede care se hrănesc sau se odihnesc în
drumul spre ţările calde.
Digurile de la Dunăre aparţin ANIF.
Directorul regional al ANIF Dobrogea, Teodor Stanca, recunoaşte că este
o "chestiune complicată care va mai dura ceva vreme pentru că în primul
rând trebuie să ni se aloce fonduri". El susţine că a făcut cel puţin
şapte adrese către ANIF şi că directorul general se va întâlni luni cu
ministrul agriculturii.
"Problema este cunoscută la nivelul
Ministerului agriculturii, dar probabil că nu există fonduri sau
probabil că se consideră că la nivelul ţării există priorităţi mai mari
decât această chestiune", crede Teodor Stanca, adăugând că "este vorba
de zeci de miliarde lei". El crede că breşa de peste 100 de metri din
digul de protecţie va putea fi astupată în această iarnă, posibil la
primăvara viitoare "poate din fonduri europene pentru rezolvarea unor
situaţii de urgenţă".
La începutul lunii iulie, comunele
Ciobanu şi Gârliciu au fost inundate de apele Dunării, zeci de
localnici fiind evacuaţi. Fluviul a inundat şi localităţile Cernavodă,
Rasova, Vadu Oii, dar cea mai afectată a fost comuna Gârliciu.
"Până la vara viitoare, nu ştiu, cred că vom vedea la fel ca şi acum, aceeaşi apă, aceleaşi suprafeţe inundate şi din partea celor responsabili, indiferenţă totală, ca şi până acum de fapt", a conculzionat primarul Constantin Cinpoiaşu.
Sursa: Evz.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp