Concurs de scutere şi îndemânare auto la Carrefour
Concurs de scutere şi îndemânare auto la CarrefourÎn anul 2011, la nivel naţional, se derulează campania naţională de educaţie rutieră „Alege viaţa!", parte integrantă a Programului de acţiune şi atitudine 2010-2012 al Poliţiei Rutiere. Proiectul este rezultatul acţiunilor întreprinse de către Direcţia Rutieră de reducere constantă a numărului de victime din accidentele grave de circulaţie rutieră, componenta aplicativă de prevenire fiind implementată de către Serviciul Rutier din cadrul I.P.J. Constanţa - Compartimentul de Informare şi Educaţie Rutieră, constând în conştientizarea opiniei publice cu privire la modalităţile concrete de evitare a victimizării.
Una dintre activităţile stabilite în cadrul campaniei constă în creşterea gradului de informare a unor grupuri ţintă (conducatori auto, tineri, părinţi, profesori) cu privire la riscurile ce pot apărea în trafic şi la modalităţile de prevenire ale acestora.
Astfel, sâmbătă 19 august şi duminică 20 august, începând cu ora 10.00, în parcarea Carrefour Constanţa, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier în parteneriat cu Scooter Fun şi cu GT Auto Club vor organiza un concurs de scutere şi de îndemânare auto.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp