UPDATE. Condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor, Cristian Borcea s-a predat în această dimineață la Poliție. Se întoarce în spatele gratiilor
UPDATE. Condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor, Cristian Borcea s-a predat în această dimineață la
08 Feb, 2019 07:09
ZIUA de Constanta
3360
Marime text
Fostul finanțator al echipei de fotbal Dinamo București, Cristian Borcea se întoarce în spatele gratiilor după ce magistrații l-au condamnat defitnitiv la cinci ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor unor terenuri din Mamaia. Potrivit observator.tv, Cristian Borcea s-a predat, în această dimineaţă, la IPJ Ilfov.
Cristian Borcea a fost eliberat din penitenciar la începutul lunii iulie 2018.
Reamintim că, noaptea trecută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dat sentința definitivă în Dosarul Retrocedărilor.
Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, a primit o pedeapsă de 9 ani de închisoare cu executare.
În primă instanţă, Cristian Borcea fusese achitat, iar Radu Mazăre fusese condamnat la 4 ani de închisoare, însă cu suspendare.
Decizia luată de completul de la Înalta Curte este definitivă.
În dosar, DNA a susţinut că există un prejudiciu de 114 milioane de euro.
UPDATE.
Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost încarcerat, vineri dimineaţa, la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al acestei unităţi de detenţie, Gabriela Livadariu.
Ea a precizat că timp de 21 de zile Borcea se află într-o perioadă de carantină în care se fac informările despre obligaţii, drepturi, responsabilităţi şi programul zilnic.
Cristian Borcea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
AGERPRES
Sursa foto: RomaniaTV

"Se fac analizele medicale, evaluări psihologice şi educaţionale, iar la sfârşitul celor 21 de zile se analizează în comisia de stabilire a regimului de executare (a pedepsei n.r.)", a afirmat Livadariu. Ea a adăugat că, în funcţie de acest regim, poate fi transferat în alt penitenciar profilat pe regimul respectiv.
Cristian Borcea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
AGERPRES
Sursa foto: RomaniaTV
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii