Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 12. Aproape 5.000 de persoane, în stradă. Protest împotriva ordonanţei de modificare a Codului Penal Constanța este din nou în stradă! (galerie foto + video)

ro

01 Feb, 2017 17:54 9314 Marime text
Oamenii din Constanța au ieșit din nou în stradă, protestând împotriva adoptării ordonanței de urgență privind modificarea Codului penal și a celui de procedură penală.

Până la această oră s-au strâns peste 100 de persoane. Dacă se respectă scenariul ultimelor manifestări, oamenii vor pleca apoi într-un marş pe străzile şi bulevardele din municipiu, iar unul dintre punctele în care se vor opri ar putea fi sediul organizaţiei judeţene a PSD Constanţa.

UPDATE 12, ora 22.09

Persoanele care au plecat în marş au revenit la Prefectură, unde s-au întâlnit cu alţi protestari.

„Trebuie să le dăm un exemplu copiilor noştri, de corectitudine, de cinste. (...) Le-am explicat (n.r. copiilor) că trebuie să fie corecţi şi ei asta au înţeles şi ştiu, pentru că sunt nişte copii educaţi. Dacă am fi stat în casă, le-am fi dat un exemplu negativ”, a declarat o mamă a trei copii din Constanţa.


UPDATE 11, ora 21.43

Au ajuns protestatarii în zona Victoria, spre Spitalul Judeţean Constanţa.

UPDATE 10, ora 20.44

La Prefectură s-au mai adunat în jur de 500 de persoane, după plecarea în marş a celor aproape 5.000. S-a intonat, din nou, imnul României. Se vor reuni toţi în curând.


UPDATE 9, ora 20.16
 
Sunt peste 4.000 de persoane care protestează, la această oră, la Constanţa. S-a ajuns la sediul PSD. De menţionat că în zona sediului PSD este blocat traficul.

Atmosfera este una inedită: şoferii din trafic claxonează, sunt fluturate steaguri, mesaje, se scandează împotriva Guvernului. Oamenii din blocuri urmăresc întreaga desfăşurare de la ferestre.

UPDATE 8, ora 19.54

Aproape 3.000 de persoane protestează la Constanţa, potrivit unei noi estimări. Se aud petarde.


UPDATE 7, ora 19.42

Jandarmii din Constanţa au ajuns la sediul PSD.  

UPDATE 6, ora 19.34

Protestatarii ajung în zona Kaufland. Sunt însoţiţi, în timpul marşului, de către poliţişti şi jandarmi. De menţionat că numărul lor este în continuă creştere. Unii dintre ei au venit cu steagul României.

Conform celor mai noi estimări, la Constanţa protestează peste 2.000 de oameni.


UPDATE 5, ora 19.05

În aceste momente, oamenii se pregătesc se plece în marş pe traseul menţionat anterior. Numărul celor prezenţi a crescut până la 700.



UPDATE 4, ora 18.42

Conform jandarmilor, la ora 18.40, în Constanţa protestează 500 de persoane. În curând, se va pleca în marş pe traseul urmat şi duminica trecută, şi anume: Prefectură – bulevardul Ferdinand – 1 Decembrie – bulevardul Lăpuşeanu – Trocadero – sediul PSD – Dacia – Tomis – Prefectură.

UPDATE 3, ora 18.30

În scurt timp, numărul protestarilor a ajuns la 300. Sunt prezenţi şi cei de la Asociaţia „Constanţa Ia Atitudine“ (ACIA). După ora 19.00, se pleacă în marş.

UPDATE 2, ora 18.24

Sunt în jur de 300 de persoane. Oamenii continuă să vină la protest, pe reţelele sociale fiind anunţat cel mai mare protest de până acum. Cei prezenţi au cerut să se aprindă luminile în faţa Prefecturii, însă cerinţa lor, deocamdată, a fost refuzată de către jandarmi.

UPDATE 1, ora 18.05

Până la această oră, s-au strâns la protest în jur de 200 de constănţeni, potrivit jandarmilor. De menţionat că foarte mulţi tineri sunt prezenţi. La fel ca în serile trecute, oamenii scandează impotriva Guvernului şi PSD.

Oamenii spun că nu pot fi cumpăraţi cu câteva călătorii la CFR, în condiţiile în care studentul român are cheltuieli pe care nu le poate susţine şi rămâne o povară pentru părinţi până la finalizarea studiilor.

În altă ordine de idei, sunt prezenţi la protestul de la malul mării şi reprezentanţi ai USR şi PNL Constanţa.

Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Florin 01 Feb, 2017 19:54 Un livestream ar fi perfect daca urnariti marsul.