Constanța Profesorii de la Universitatea „Andrei Şaguna”, instruiţi să acorde primul ajutor
Constanța:Profesorii de la Universitatea „Andrei Şaguna”, instruiţi să acorde primul ajutor
15 Sep, 2016 15:14
ZIUA de Constanta
2980
Marime text

Seria cursurilor de instruire din acest an universitar a fost încheiată de grupa cadrelor didactice ale universității, care au participat, în prima decadă a lunii septembrie, la un curs de prim ajutor, susţinut de instructorul SMURD la Centrul de formare şi pregătire în descarcerare şi asistenţă medicală SMURD Constanţa, Adrian Mavromalidi.
Conducerea UAŞ s-a lăsat convinsă, încă de anul trecut, când trei grupe de studenţi au absolvit cursul de acordare a primului ajutor, susţinut de Adrian Mavromalidi, decorat în acest an de Preşedintele României cu Medalia „Meritul Sanitar” clasa a III-a, cu însemn pentru militari.
În urma absolvirii cursurilor, atât profesorii cât şi studenţii, ştiu cum să reacţioneze dacă o persoană suferă un accident, un infarct, accident vascular cerebral, convulsii sau o obstrucţie a căilor aeriene, asigurând astfel șanse mai mari de supraviețuire a victimei unei asemenea situații dramatice.
Pregătirea va fi reluată odată cu începerea noului an universitar, cu studenţii anului întâi, bobocii care păşesc pentru prima dată pragul Universităţii „Andrei Şaguna”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii