Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:18 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. Propunere de arestare preventivă pentru un băiat cercetat de furt calificat

ro

09 Dec, 2015 14:25 2026 Marime text
Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Claudiu-Costel Bănică, cercetat în stare de reţinere sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de furt calificat şi o infracţiune de violare de domiciliu.
 
La data de 27.06.2015, în intervalul orar 15.00 - 21.00, împreună cu minorul I. C.-Ş. în vârstă de 16 ani, trimis în judecată pentru aceeaşi faptă, prin escaladarea unui grilaj metalic de la parter şi fereastra de la balconul apartamentului persoanei vătămate, situat în Constanţa, strada Cişmelei, a pătruns în interior de unde au sustras circa 23 grame bijuterii din aur "Sevda", două ceasuri bărbăteşti mărcile "Tissot" şi "Diesel", un laptop marca "HP", un laptop marca "Assus", trei telefoane mobile mărcile "Nokia", "Samsung" şi "Iphone 5", două parfumuri de damă şi unul bărbătesc, sumele de 9.800 lei şi 600 euro, o pereche de pantofi sport marca "Adidas", două perechi de blue jeans mărcile "Bershka" şi "Pull&Bear", cauzând un prejudiciu în cuantum de 25.000 lei.
 
Acelaşi inculpat, în noaptea de 06/07.12.2015, între orele 23.00 - 02.20, împreună cu alte persoane neidentificate, prin escaladare şi efracţie, a pătruns în imobilul situat în Constanţa, pe strada Brest, din interior au sustras patru televizoare LCD mărcile "Philips", "LG", "Hyundai" şi "Finlux", diferite articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bijuterii din gablonz, un Ipod, ceasuri de mână şi alte bunuri, cauzând un prejudiciu în cuantum de 66.000 lei.
 
În aceeaşi noapte, în jurul orelor 02.20, inculpatul a pătruns fără drept şi prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea imobilului situat pe strada Viilor.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii