Constănţean acuzat de luare de mită
Constănţean acuzat de luare de mităOrganele de anchetă spun că la începutul lunii noiembrie, denunţătoarea, T.E., a luat legătura cu învinuitul, D.V., pentru a-i elibera o adeverinţă care să ateste plata contribuţiilor sale către bugetul de stat în perioada lucrată la IAS Bărăganu, ale cărei arhive au fost preluate de către societatea învinuitului. D.V. i-a comunicat femeii că eliberarea adeverinţei costă 500 lei.
Denunţul a fost depus la Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, care a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi, sub coordonarea procurorului desemnat, l-au prins în flagrant pe D.V. în timp ce primea suma de 500 lei de la denunţătoare.
Se pare că D.V. nu se află la prima infracţiune de acest gen, el fiind prins în flagrant în luna iunie, tot în urma unui denunţ, când primea suma de 300 lei de la o altă persoană, în schimbul eliberării unei adeverinţe în acelaşi scop, dosarul penal fiind înregistrat la aceeaşi unitate de Parchet.
Învinuitul este administratorul unei societăţi comerciale, având ca obiect de activitate arhivarea evidenţelor financiar contabile ale societăţilor comerciale aflate în stare de insolvenţă, lichidare sau faliment. El este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp