Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţeanul Adrian Gearâp nu mai este preşedinte la AFM. Vezi legătura cu Nemirschi

ro

28 Oct, 2015 02:18 4769 Marime text
În această noapte, destul de târziu, a fost făcută publică informaţia potrivit căreia s-a emis decizia privind revocarea lui Adrian Gearâp din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Totodată a fost semnată şi decizia de numire a lui Dorel Tudor în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al aceleiaşi instituţii.
Dacă despre Adrian Gearâp avem destule informaţii despre Dorel Tudor nu avem nimic.
Adrian Gearâp este preşedinte la AFM din februrie 2013.
Este constănţean şi a fost, în timpul guvernării PSD-PDL, consilierul personal al fostului ministru al Mediului, social democratul Nicolae Nemirschi.
Înainte de a fi numit şef al Administraţiei Fondului pentru Mediu, Gearâp era, potrivit propriilor declaraţii, „director de cabinet al Fondului pentru Mediu, al preşedintelui Fondului".
Adrian Gearâp este absolvent de studii economice.
Administraţia Fondului pentru Mediu gestionează programe finanţate din fonduri naţionale şi este finanţată integral din venituri proprii şi răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu. Fondul pentru mediu este fond public, deductibil din punct de vedere fiscal, iar veniturile acestuia constituie venituri publice, ce fac parte din bugetul general consolidat, constituite printr-o lege specială ce stabileşte şi destinaţiile acestora.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii