Constănțeanul Gelaledin Nezir a coordonat funeraliile Regelui Mihai I

17 Dec, 2017 16:04
ZIUA de Constanta
5371
Marime text
Evenimentul din ziua înmormântării Regelui Mihai I a ieșit perfect. Și asta datorită persoanei care a coordonat personal toate operațiunile. Este vorba despre actualul șef de cabinet al lui Mihai-Viorel Fifor, ministru al Apărării, și anume generalul constănțean Gelaledin Nezir.
Potrivit Libertatea.ro, după moartea Regelui Mihai, reprezentanții Casei Regale au avut o primă discuție cu autoritățile române și au cerut, în mod special ca generalul să fie cel care să se ocupe personal de planul și coordonarea funeraliilor regale. Și asta pentru că Neizir este unul dintre puținii ofițeri din România care cunoaște bine protocolul pentru un astfel de eveniment, dar și pentru că reprezentanții Casei Regale au mai colaborat cu el la înmormântarea Reginei Ana.
Gelaledin Nezir este născut în Cernavodă. Format la Liceul Militar de Marină “Alexandra Iona Cuza” din Constanţa, Gelu, cum îi spun apropiaţii, şi-a continuat studiile superioare în Armată, lucrând iniţial în Marina Militară şi ulterior în Ministerul de Interne. De-a lungul carierei sale, Gelaledin Nezir a fost decorat de nenumărate ori cu cele mai înalte distincţii militare. Este cetățean de onoare al orașului Cernavodă.
Sursă foto: Facebook/ Octav Dragan

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Canpean Dan 17 Dec, 2017 19:48 Unul dintre marile genii pe care le are Romania.Patriot al tarii in care s a nascut, a dat dovada ca distictiile pe care le a obtinut nu au fost intamplatoare. Si mai sunt si altii indiferent de nationalitatea lor, acestia isi servesc tara si sunt foarte competenti.Cinste tuturor care servesc Romania indiferent de nationalitate si de religie.Cinste celor care nu alearga dupa disctinctii si grade.Traiasca Romania Mare.