Contraamiralul în retragere Mircea Caragea, cel mai longeviv marinar în viață împlinește 100 de ani

Contraamiralul în retragere Mircea Caragea este singurul marinar în viață, care a participat la primul marș de instrucție al Navei-Școală „Mircea” desfășurat în anul 1939. Cariera și aspectele semnificative din viața distinsului sărbătorit au fost aduse în atenția publicului prin intermediul unui eveniment aniversar, organizat de Statul Major al Forțelor Navale la Palatul Cercului Militar Național din București, care a avut loc vineri, 18 ianuarie 2019, cu prilejul zilei sale de naștere.

Potrivit Forțelor Navale Române, în semn de apreciere pentru importantele servicii militare aduse României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru vitejia şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere militare, precum şi pentru exemplara sa conduită civică, din partea Președintelui României, contraamiralului Mircea Caragea i s-a conferit, în cadrul evenimentului, Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu însemn de pace.

Mircea Caragea s-a născut la data de 18 ianuarie 1919, în comuna Șelari, județul Dâmbovița. A urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Sturza” și, pentru că iubea marea, în anul 1938, s-a hotărât să urmeze cursurile Școlii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța. După absolvire, prima funcție pe care a îndeplinit-o a fost cea de Ofițer cu Artileria la bordul Canonierei „Eugen Stihi”, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la Operațiunea 60.000, cea mai mare acțiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor combatante și a civililor români din Crimeea. De-a lungul carierei, a îndeplinit numeroase funcții la bordul navelor, dar a fost și comandant al portului militar Hârșova (1944-1945), precum și profesor de Artilerie la Școala Navală din Turnu Măgurele.

În anul 1947, la vârsta de 28 de ani, tânărul ofițer Mircea Caragea a fost trecut în rezervă de regimul comunist, fără prea multe explicații. După mai mulți ani de încercări și refuzuri, începând cu anul 1952, a lucrat ca muncitor necalificat în construcții, iar în anul 1955 a fost angajat grafician, la Muzeul de Artă Populară și Folclor, apoi la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, de unde a ieșit la pensie, în anul 1982.