Contribuția României în gestionarea fenomenului migrației
Contribuția României în gestionarea fenomenului migrațieiOficialul MAI a subliniat faptul că România are una dintre cele mai importante contribuții, cu resurse umane și logistice, în cadrul acțiunilor FRONTEX și BESA.
„În ceea ce privește misiunile FRONTEX, țara noastră este al doilea mare contributor după Germania, la acestea în 2016 participând 365 polițiști de frontieră români. Totodată, începând cu această lună și până la sfârșitul anului, 14 polițiști de frontieră iau parte la operațiunea comună de sprijin a autorităților bulgare prin suplimentarea de către statele UE a resurselor detașate la frontierele terestre ale Bulgariei cu Turcia și Serbia. În prezent, România are cea mai solidă contribuție la misiunile desfășurate de FRONTEX în Bulgaria. Astfel, toți cei 10 polițiști de frontieră detașați de Agenția europeană la frontiera româno-bulgară sunt români, iar la frontiera Bulgariei cu Turcia, dintre cei 68 de polițiști detașați, 21 sunt români", se arată într-un comunicat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp