Controale ale jandarmilor în Piețele Abator, Brotăcei şi Tomis III din Constanța. Ce au descoperit militarii
Controale ale jandarmilor în Piețele Abator, Brotăcei şi Tomis III din Constanța. Ce au descoperit militariiPotrivit purtătorului de cuvânt al GMJ Tomis, Sorin Trancă, luni, 29 ianuarie a.c., între orele, între orele 09.30-10.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile, a desfăşurat două acţiuni punctuale în zona Brotăcei şi „Piaţa Tomis III, unde a surprins două persoane care încercau să vândă persoanelor din zonă, 121 pachete cu 2420 de ţigări, fără timbre accizabile, inscripţionate „Ashima”, „Marlble”.
”Pentru că mai aveam „de cumpărat şi alte produse”, câteva ore mai târziu am surprins în Piaţa Abator, o persoană de 65 de ani, în timp ce comercializa fără drept, 50 de pachete cu 1000 de ţigări, fără timbre accizabile, inscripţionate „Ashima”” - a mai transmis Sorin Trancă.
Pe numele acestora, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României. Actele de constatare şi pachetele de ţigări vor fi predate la I.P.J. Constanţa, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Sursa foto: GMJ Tomis”Recomandăm cetăţenilor să-şi achiziţioneze produsele numai de la comercianţii autorizaţi. Dacă nu sunteți siguri că un vânzător a achiziționat produsele de la un distribuitor autorizat, cereți de la acesta informații despre sursa mărfurilor pe care ulterior le puteți verifica” - a menționat purtătorul de cuvânt al GMJ Tomis.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp