Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:07 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Control DNA la o firmă în spatele căreia ar fi deputatul Nicolae Păun

ro

21 Jul, 2015 13:36 1920 Marime text
 
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dispus efectuarea unui control antifraudă, astăzo, la SC Niky Scorpion Alcom SRL şi SC Pedros Impex SRL, într-un dosar aflat în lucru, au declarat surse judiciare. Se pare că în spatele societăţii s-ar afla Nicolae Păun, deputat din partea minorităţilor naţionale (Partidului Romilor "Pro-Europa"), iar verificările vizează perioada din 1 ianuarie 2014 până în prezent. Controlul este în desfăşurare, iar până în prezent anchetatorii au găsit în casieria firmei Niky Scorpion Alcom SRL o sumă de peste 800.000 de lei, care nu a putut fi justificată. La firma respective este consilier juridic soţia parlamentarului Păun.

Deputatul Nicolae Păun are, potrivit declaraţiei de avere din 26 mai 2015, o casă de 120 metri pătraţi, cumpărată în anul 1994 şi un autoturism Opel din 2009. El a obţinut, în anul fiscal anterior declaraţiei de avere, venituri de 64.368 de lei de la Camera Deputaţilor, iar soţia sa, Cristina Păun, a încasat 16.416 lei, fiind consilier juridic al SC Niky Scorpion Alcom SRL.
Ca un fapt divers, deputatul Nicolae Păun se află printer iniţiatorii proiectului de modificare a Codului Penal, proiect ce că măsurile preventive pot fi dispuse "dacă există probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială ca o persoană care a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni".
 

Sursa foto: rnews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii