Încătuşat de către poliţiştii din Costineşti pentru influenţarea declaraţiilor

23 Jul, 2014 13:29
ZIUA de Constanta
1880
Marime text
Poliţiştii din Costineşti s-au sesizat ieri din oficiu cu privire la săvârşirea de către Cristi L. a infracţiunii de influenţarea declaraţiilor.
Bărbatul este cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie comise la 14 şi 15 iulie.
Oamenii legii susţin că în ziua de 20 iulie, în jurul orei 11.00, acesta a ameninţat persoana vătămată cu acte de violenţă, pentru ca aceasta să-şi modifice declaraţiile date în calitate de persoană vătămată, în dosarul penal în care acesta are calitatea de suspect.
Prin Ordonanţa emisă de poliţişti, din 22 iulie, s-a dispus măsura reţinerii celui în cauză, pentru o perioadă de 24 ore, în sarcina bărbatului fiind reţinute săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi influenţarea declaraţiilor.
Acesta urmează ca, în ziua de 23 iulie, să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi pentru luarea măsurii arestării preventive.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii