Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:51 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă înfiorătoare. Un bărbat este suspectat că și-a ucis mama în bătaie. Suspectul, reținut de polițiști

ro

13 Dec, 2018 11:01 1508 Marime text
Un bărbat din comuna Guşoeni, bănuit că şi-ar fi omorât în bătaie mama în vârstă de 81 de ani, a fost reţinut joi dimineaţa de poliţişti, după patru zile de la producerea crimei, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, citat de Agerpres.ro

Potrivit sursei citate, femeia a fost găsită decedată în casă, la începutul acestei săptămâni, având urme de violenţă la nivelul capului, pe corp şi pe membre, suspectul principal fiind fiul său, care locuia în aceeaşi casă şi cu care bătrâna s-ar fi certat în ziua crimei.

"Având în vedere modalitatea în care femeia a fost găsită, leziunile pe care aceasta le prezenta, precum şi aspectele stabilite în primă fază de către poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Suteşti, s-a luat legătură cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, fiind înregistrat un dosar penal.  În urma probatoriului administrat şi având în vedere concluziile preliminare s-a stabilit faptul că, în jurul datei de 10 decembrie, în timp ce se afla în locuinţa comună, fiul victimei ar fi exercitat acte de violenţă asupra mamei sale, aplicându-i mai multe lovituri, iar ulterior ar fi sugrumat-o, motiv pentru care s-a dispus continuarea urmării faţă de persoana bănuită, pentru săvârşirea infracţiunii de omor comis asupra unui membru de familie", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu.


Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, au menţionat reprezentanţii IPJ. 

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii