Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:29 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Croazieră lansată de către Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile Constanța pe Canalul Dunăre - Marea Neagră

ro

12 Oct, 2018 16:25 2581 Marime text
Directorul  general al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CNACN), Daniel Georgescu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că pentru viitorul sezon estival pregăteşte un proiect de reluare a croazierelor turistice pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, între porturile Agigea şi Murfatlar.
 
Excursiile vor fi efectuate cu o navă de pasageri şi vor avea o componentă de agrement nautic, cu îmbarcare din Portul Constanţa Sud, din aval de Ecluza Agigea cu tranzit pe canal până în Portul Murfatlar, de unde pasagerii vor fi îmbarcaţi în autocare pentru un circuit de turism istorico-ecumenic cu popasuri la monumentul Tropaeum Traiani şi mânăstirile din sud-vestul judeţului Constanţa, peştera Sfântului Andrei şi Dervent. Proiectul de circuit turistic de o zi va fi realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa.
 
Daniel Georgescu, directorul general al CN ACN a afirmat, totodată, că din perspectiva realizării proiectului de turism cultural pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, va iniţia demersuri pentru preluarea în administrare a statuii "Înaripata", inaugurată în 1988 ce se înalţă pe malul drept al canalului.
 
Statuia se află pe locul fostului sat Straja şi este unanim recunoscută drept cel de-al doilea mare monument de for public din lume, după Statuia Libertăţii de la New York, cu înălţimea de 48 de metri cu soclul din beton, realizată din oţel inoxidabil şi bronz.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii