Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:06 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se apara Colas, firma care se ocupa de constructia tronsonului Cernavoda-Medgidia, de acuzatiile CNADNR

ro

25 Mar, 2011 17:19 2328 Marime text
image-2011-03-25-8438168-41-autostrada-soarelui.jpgFirma franceza Colas care se ocupa de constructia tronsonului de autostrada Cernavoda-Medgidia sustine ca nu a putut lucra din cauza ca nu i-au fost incredintate terenurile si autorizatiile necesare. In cazul a 14 kilometri de autostrada a fost nevoie de modificarea traseului. "Colas asteapta decizia finala privind noul traseu, urmand ca sa i se puna la dispozitie terenul si autorizatia de constructie", se arata intr-o informare de presa a companiei franceze transmisa HotNews.ro. Pe de alta parte, autoritatile romane acuza Colas de intarziere in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor sale contractuale. Astfel, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania a transmis, pe 21 martie, firmei franceze un ultimatum pentru a remedia deficientele, pana la data de 15 aprilie 2011. Neconformarea constructorului pana la aceasta data conduce la rezilierea contractului.

  • "Colas a obtinut in martie 2009 contractul pentru construirea sectiunii de autostrada Cernavoda-Medgidia. Colas a primit ordinul de serviciu de a incepe lucrarile pe 4 iunie 2009. Initial, proiectul a fost programat sa fie finalizat in doi ani, iar terenurile sa fie puse la dispozitia companiei incepand cu 15 iunie 2009. Din cele 20 de kilometri de autostrada, doar un segment de 5 kilometri a fost pus la dispozitia Colas pe 12 iulie 2010. Incepand cu aceasta data, Colas a mobilizat toate resursele necesare pentru lucrarile de pe aceasta sectiune de autostrada. Pe 22 martie 2011, a fost eliberat terenul si notificata autorizatia de construire pentru o noua sectiune, de data aceasta de 1,2 kilometri. In ceea ce priveste restul de 14 kilometri, traseul ar trebui modificat din cauza descoperirilor arheologice din 2009. Colas asteapta decizia finala privind noul traseu, urmand ca sa i se puna la dispozitie terenul si autorizatia de constructie. Colas colaboreaza activ cu CNADNR pentru a gasi solutii pentru buna functionare a acestui proiect", se arata in informarea transmisa HotNews.ro.

CNADNR sustine, pe de alta parte, de neindeplinirea obligatiilor contractuale. "Masura (n.red. ultimatumul) a fost luata avand in vedere intarzierea firmei in indeplinirea obligatiilor sale contractuale privind activitatea de proiectare si executie a obiectivului mentionat, slaba mobilizare a echipamentelor in santier precum si lipsa unui program de lucrari coerent care sa demonstreze capacitatea sa tehnica si organizatorica de a finaliza lucrarile in termenul prevazut", se arata intr-un comunicat al CNADNR.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat recent ca firma franceza Colas a solicitat suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro intrucat a schimbat traseul.

"Colas a solicitat opt milioane de euro pentru un proiect pe care nici nu l-au depus inca. Termenul de predare a fost acum trei luni si daca refuza sa lucreze, sa plece acasa. Am observat totusi ca dupa primele mele declaratii au trimis cativa oameni pe teren", a spus ministrul.

"Exista o problema cu una dintre companii, care practic refuza sa lucreze (...) si probabil vom ajunge la solutia extrema, aceea a rezilierii contractului. Vom relansa licitatia daca, si cred ca aceasta va fi solutia, va fi reziliat contractul. Nu putem face curte cuiva care nu vrea sa munceasca in Romania", a declarat Anca Boagiu, la inceputul lunii martie, pentru Stirile Pro TV.

Potrivit ziarului Gandul, intr-o alta declaratie facuta pentru postul national de radio, Anca Boagiu i-a acuzat pe cei de la Colas ca "zac ca o molusca". "Aveau pasaje, aveau viaducte... ea s-a modificat, a devenit o solutie mult mai facila, bazata pe umplutura de pamant. Daca schimba solutia si inseamna in costuri bani mult mai putini si compania imi spune: "Imi dai, in primul rand, 8 milioane, ca am zacut ca o molusca pe contractul asta pana acum si nu am facut nimic" dupa care: "Sa stii ca nu termin proiectul pana in 2013", atunci eu nu inteleg decat ca nu vrei sa lucrezi", a mai declarat ministrul pentru postul national de radio.

  • Tronsonul are 20 de kilometri, iar contractul a fost castigat de Colas in noiembrie 2008. Valoarea contractului este estimata la 634,3 milioane de lei.
  • Anca Boagiu a declarat pentru HotNews.ro ca unul din obiectivele ministerului pentru 2011 este de a deschide traficul catre litoral la inceputul sezonului estival, cu finalizarea lucrarilor la sfarsitul anului viitor.
Sursa: Economie.Hotnews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii