Cumpăna, gazda a două evenimente importante, în acest week-end
Cumpăna, gazda a două evenimente importante, în acest week-endWeek-end plin la Cumpăna. Primăria şi Consiliul Local al localităţii anunţă organizarea a două evenimente importante.
Sâmbătă este programat să se desfăşoare Festivalul Naţional al Şanselor Tale, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie.
Manifestarea va începe la ora 10.00 şi va avea loc în sala mare a Casei de Cultură din comuna Cumpăna.
La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, cadre didactice, elevi, părinţi, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
Potrivit primarului comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, scopul festivalului este acela de a implementa conceptul european de „învăţare pe tot parcursul vieţii", prin încurajarea şi celebrarea învăţării la vârsta adultă.
Ediţia din acest an are drept deviză „Mediu social mai sigur pentru o educaţie mai performantă", tematica acţiunilor fiind realizată dintr-o dublă perspectivă: Anul european al îmbătrânirii active şi al Solidarităţii dintre generaţii şi diversificarea şi extinderea ofertei de educaţie prin unităţile şi instituţiile de învăţământ şi consolidarea acestora ca centre de resurse educaţionale la nivelul comunităţii.
Festivalul se adresează publicului larg, inclusiv persoanelor defavorizate social, economic şi cultural.
În timpul manifestării vor avea loc şi momente artistice susţinute de elevii comunei Cumpăna.
Cel de-al doilea eveniment marchează Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor Abuzate.
Manifestarea va avea loc duminică, 25 noiembrie, de la ora 10.00, în sala mare a Casei de Cultură din Cumpăna.
La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, cadre didactice, elevi, părinţi, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
„Combaterea violenţei împotriva femeilor se află în centrul valorilor ocrotite de stat, adică, drepturile omului şi egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Tocmai din acest motiv, trebuie să arătăm că violenţa nu va fi tolerată şi să ne asigurăm că autorii săi vor fi pedepsiţi", susţine primarul ec. Mariana Gâju.
Manifestarea se adresează în special femeilor abuzate, care vor primi asistenţă şi sprijin din partea specialiştilor, în vederea depăşirii momentelor critice prin care trec.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp