Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cunoscut om de afaceri din Brașov, reținut de polițiști. Este bănuit că ar fi ucis-o pe bunica sa

ro

07 May, 2019 11:46 1076 Marime text
Un cunoscut om de afaceri din Brașov a fost reţinut luni după-amiaza, fiind bănuit că ar fi ucis-o pe bunica sa, cu care locuia în aceeaşi casă, informează Agerpres.ro

"Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus, la data de 6 mai 2019, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Cămârzan Dan Cristian sub aspectul comiterii infracţiunilor de omor în forma violenţei în familie. La aceeaşi dată, inculpatul a fost reţinut preventiv, începând cu ora 17.20", a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea, şeful secţiei urmărire penală, într-un comunicat remis AGERPRES.


Potrivit sursei citate, Cămârzan va fi prezentat în cursul zilei de marţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă.

"Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 6 mai 2019, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viaţa bunicii materne, prin exercitarea de violenţe fizice, fapta fiind comisă în locuinţa comună. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov - Serviciul de Investigaţii Criminale", a mai precizat sursa citată.


Afaceristul braşovean Dan Cămârzan, implicat în imobiliare, a fost inclus, în 2010, în topul Forbes, cu o avere estimată la peste 29 de milioane de euro.

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii