Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:00 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dan Diaconescu şi-ar putea anunţa azi înscrierea în UNPR?

ro

07 May, 2011 16:13 1109 Marime text

Comitetul Executiv Naţional al UNPR s-a reunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru a marca un an de la înfiinţarea formaţiunii, la lucrări participând şi Dan Diaconescu, precum şi preşedintele CJ Iaşi, Constantin Simirad.  Surse citate de NewsIn au declarat că Dan Diaconescu ar putea să-şi anunţe chiar înscrierea în UNPR cu ocazia acestui Comitet Executiv.

În debutul lucrărilor, după intonarea imnului naţional, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, şi-a îndemnat colegii să ţină un moment de reculegere pentru militarul român decedat joi în Afganistan, Constantin-Laurenţiu Lixandru.

"Vreau să ştiţi că militarii români sunt în teatrul de operaţii din Afganistan fiindcă îşi iubesc ţara, sunt curajoşi, luptă pentru demnitatea acestui neam şi pentru liniştea copiilor noştri împotriva terorismului internaţional", a spus Oprea.

La reuniune participă peste 100 de membri ai partidului, printre care cei 17 vicepreşedinţi, preşedinţii de organizaţii judeţene şi de sector, şefii de departamente, secretarii executivi, precum şi invitaţii Dan Diaconescu şi Constantin Simirad.

În urmă cu câteva zile, senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu lansa pe blog întrebarea "PP şi UNPR fuzionează?". "Se pare că Partidul Poporului nu a fost împiedicat să se înscrie la Tribunal fără un motiv precis. Şi, în ciuda declaraţiilor lui Dan Diaconescu că nu şi-a făcut o formaţiune politică pentru a o atârna de coada lui Băsescu, s-ar alia acum cu un UNPR năşit chiar de... Aţi ghicit! Traian Băsescu. Am întrebat mai mulţi fruntaşi UNPR, că de la PP nu cunosc, dacă e ceva adevărat. Citez din Eugen Nicolicea: "E foarte posibil!". Voi ce ziceţi?", îşi îndeamnă Vasilescu cititorii blogului să participe la dezbaterea acestui subiect.

 

www.newsin.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii